Europarlamentar, liderul conservatorilor lituanieni, Gabrielius Landsbergis, propune Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei să creeze un batalion militar comun. Declarația în acest sens a fost făcută vineri de politician în cadrul vizitei sale în Ucraina, transmite Agora cu referire la portalul DELFI.
„Noi înaintea aderării la NATO am intensificat cooperarea regională, am creat batalioanele: Lituaniei și Poloniei; Lituaniei, Letoniei și Estoniei. Cred că în acest fel ar putea coopera Ucraina, Republica Moldova și Georgia, demonstrând astfel că aceste state pot acționa mai extins, nu doar în limitele intereselor sale naționale, dar și să ajungă la acorduri între mai multe state”, a declarat Landsbergis postului de radio Ziniu radijas.
Acest subiect a fost abordat la întrevederea cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. Landsbergis consideră că Lituania ar putea servi drept exemplu și să-și împărtășească experiența.
Vezi și aceste știri

Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea

Ar fi deposedat două persoane de apartamente prin fals în acte. Un bărbat din Cahul va fi judecat pentru escrocherie
