Iurie Leancă: PPEM s-a născut în urma unei „trădări uriașe”

Iurie Leancă: PPEM s-a născut în urma unei „trădări uriașe”

Fostul premier, Iurie Leancă a menționat că PPEM a apărut ca urmare a unei „trădări uriașe” ale unor partide „așa-zis proeuropene”. Potrivit acestuia, noul partid își propune să construiască o clasă politică nouă din nevoia oamenilor de a vedea și politicieni care fac politică, politică pentru oameni nu doar politicieni care fac business în politică.

Leancă și-a început discursul menționând că „Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu ceva timp, chiar și anul trecut, că voi ajunge la un astfel de moment, m-aș fi uitat cu uimire la el, era ultimul lucru la care mă gândeam, să particip la formarea unui nou partid politic în Moldova”.

„Trebuie să recunoaștem că PPEM a apărut ca urmare a unei trădări uriașe din partea unor partide așa-zis proeuropene, care au furat voturile electoratului după alegerile din noiembrie 2014 și au dus țara într-o criză fără precedent. Atunci noi am decis să mergem cu cetățenii care ne-au votat și să-i părăsim pe politicienii mincinoși și lipsiți de integritate, care au pus mai presus de interesele oamenilor, interesele lor financiare, lupta pentru putere și pentru funcții. Așadar, PPEM are deja locul său pe scena politică și am demonstrat acest lucru în alegerile locale, unde fără bani și fără să avem timpul necesar să ne pregătim, în pofida intimidărilor și presiunilor, am reușit o performanță extrordinară. Scorul obținut în Chișinău a arătat cât de mare nevoie este de un nou partid în Moldova, construit pe principii europene, dar și pe responsabilitatea ce ne revine pe scena politică. Pentru mine, ca inițiator al acestui proiect politic, miza în aceste alegeri locale a fost să demonstrăm că un partid se poate dezvolta și poate exista și fără milioane de euro, fără abuzuri instituționale, fără corupție politică, am demonstrat că cu foarte puțini bani și cu o echipă în curs de constituire, am reușit să obținem un scor foarte bun. Așadar, avem un prim-mare succes de care să ne bucurăm și vă felicit pentru munca extraordinară pe care ați făcut-o în campania electorală pentru alegerile locale. PPEM și-a respectat prima promisiune făcută electoratului atunci când am lansat grupul nostru de inițiativă, aceea de a demonstra că în Moldova se poate face politică și de către oameni cinstiți. Mulțumiri Dlor I.Hadârcă și M.Godea pentru faptul că au rezistat presiunilor aplicate de a părăsi blocul în toiul campaniei, dar și pentru conlucrarea bună pe care am avut-o demonstrând că politicienii responsabili se pot axa pe problemele oamenilor și nu egourile personale.”, se mai menționează în discursul fostului premier.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Maia Sandu i-a decorat pe reprezentanții R. Moldova la Eurovision cu „Ordinul de Onoare”

Echipamentul militar sustras din dotarea Armatei Naționale valorează un milion de lei. Noi detalii de la PG

Echipamentul militar sustras din dotarea Armatei Naționale valorează un milion de lei. Noi detalii de la PG

G7 promite aproape 20 de miliarde de dolari pentru bugetul Ucrainei

G7 promite aproape 20 de miliarde de dolari pentru bugetul Ucrainei

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 3
    Văduva bărbatului ucis de soldatul rus este de acord cu schimbul acestuia pe soldații din Azovstal
  • 4
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Donbasul este complet distrus. Acolo e iadul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.