A tăiat 11 salcâmi din parcul Valea Morilor. Bărbatul, amendat cu peste 47 de mii de lei pentru defrișări ilegale

A tăiat 11 salcâmi din parcul Valea Morilor. Bărbatul, amendat cu peste 47 de mii de lei pentru defrișări ilegale

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, a fost recunoscut vinovat de tăierea ilegală a 11 arbori din parcul de cultură si odihnă Valea Morilor. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost stabilită o pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 47.500 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o activitate, ce ține de gestionarea fondului forestier pe un termen de trei ani.

Potrivit actului de învinuire, la data de 3 mai 2022, inculpatul, de comun acord cu alte persoane, s-a deplasat în Parcul de cultură si odihnă „Valea Morilor’, în regiunea izvorului „Tamara”, unde a tăiat ilegal vegetația forestieră reprezentată de 11 arbori de specie salcâm.

...

Publicitate

Potrivit procurorilor masa lemnoasă a fost transportată cu un autocamion și descărcată pe plaja lacului „Valea Morilor”, ulterior, fiind depistată de poliție și confiscată.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei de care a fost acuzat. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Amintim că, în luna mai a anului 2022, Consilierul municipal din fracțiunea PAS, Roman Roșca, a publicat imagini în care ar surprinde defrișări ilegale de arbori în parcul Valea Morilor. Alesul local a dat vina de cele întâmplate pe primarul capitalei Ion Ceban.

La scurt timp, Primăria Chișinău a publicat o reacție. „Municipalitatea a sesizat poliția privind cazul de tăiere ilegală a arborilor. Terenul este în proprietatea Agenției Proprietății Publice”, se arăta în nota informativă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal