În 2022, trei întreprinderi afectate de criza generată de războiul din Ucraina au primit ajutor de la Guvern. Cum funcționează programul și cine poate aplica

În 2022, trei întreprinderi afectate de criza generată de războiul din Ucraina au primit ajutor de la Guvern. Cum funcționează programul și cine poate aplica

Întreprinderile care își reduc programul de activitate urmare a crizei generate de războiul din Ucraina sau a altor situații de urgență pot beneficia de ajutor din partea Guvernului. Acest suport a fost instituit în noiembrie 2021. Astfel, 50% din salariul angajaților încadrați în regimul de muncă redus a fost asigurat din bugetul de stat.

Regimul de activitate redus poate fi stabilit pentru o perioadă de până la 3 luni consecutiv, dar nu mai mult de 5 luni pe an.

Astfel, angajatorii completează un formular, pe propria răspundere, pe care îl depun la ghișeul unic de raportare electronică - www.raportare.gov.md, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de a institui regimul de activitate redus.

Publicitate

În baza formularului și declarației angajatorului, depuse astfel în format electronic, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă emite o decizie de acceptare sau de refuz.

În anul 2022, trei agenți economici au solicitat ajutor: Cvin-Com din Ialoveni, Moldagrotehnica din Bălți și Cricova-Vin, motivele fiind stare de urgență, de asediu și de război și dificultăți de aprovizionare cu materie primă și energie.

„Pentru ca agentul economic să-și păstreze angajații în perioada când întreprinderea are un volum de muncă mai mic, Guvernul vine cu un suport și acoperă o parte din salariile angajaților. De la implementarea acestei măsuri circa 500 de salariați au beneficiat de ajutor. Am alocat în acest sens în jur de 800 de mii de lei”, a declarat secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Felicia Bechtoldt.

Angajatorii pot solicita în continuare ajutor pentru plata salariilor angajaților plasați în regim de muncă redus, prin completarea unui formular pe www.raportare.gov.md.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal