Șantaj pentru 40 de milioane de lei. Bănuiții ar fi amenințat o femeie cu moartea prin detonarea unei grenade

Șantaj pentru 40 de milioane de lei. Bănuiții ar fi amenințat o femeie cu moartea prin detonarea unei grenade

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, de comun cu cei ai  DGUP a IGP și procurorii PCCOCS,  au reținut doi bănuiți de șantajarea unei femei, de la care pretindeau două milioane de euro, iar al treilea cooperează și este cercetat în libertate.

Coordonatorul grupului infracțional are vârsta de 53 de ani și ar fi prieten de familie a femeii șantajate. Acesta ar fi racolat alți doi bărbați – toți trei fiind din municipiul Chișinău, judecați pentru furturi și escrocherii. Aceștia i-ar fi comunicat femeii mesaje telefonice sau scrise, livrate în curtea casei acesteia sau pe mormântul soțului acesteia, decedat în 2014. Mesajele conțineau amenințări cu moartea victimei, prin declanșarea unei grenade sau prin strangulare, precum și amenințări cu moartea fiicei, care se află în afara țării.

Cei trei s-ar fi asigurat ca femeia să nu afle faptul că unul din ei este chiar prietenul de familie al acesteia, iar în comunicarea cu ea au inventat și un motiv pentru care pretindeau suma de bani. Astfel, autorul mesajelor livrate de celălalt bănuit comunica din numele liderului faptul că acesta și-a ispășit pedeapsa în închisoare, în locul soțului ei decedat, pentru o infracțiune comisă de comun cu acesta, dar nu ar fi primit partea sa din venitul ilicit, pe care o revendica acum de la ea.

Publicitate

Aceștia au fost denunțați autorităților în 2021 de către femeia șantajată. Autoritățile au întreprins măsurile necesare, care au dat în vileag identitatea membrilor grupului infracțional, în pofida precauțiilor acestora și eforturilor active de deviere a pistelor de investigație. Urmare a reținerii prietenului de familie, cu rol de lider al grupului infracțional și al autorului mesajelor scrise, procurorii PCCOCS urmează să decidă necesitatea aplicării arestului preventiv în privința acestora. Investigațiile continuă și în privința celui de-al treilea membru, cercetat în libertate, care avea rolul de livrare a mesajelor de amenințare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal