
Prepare for Future | Victoria Tarnovski, „La nivel de gândire biologică, oamenii sunt mai sensibili la slogane emoționale, decât raționale"
În cadrul noului episod al podcastului Prepare for Future, Victoria Tarnovski, expertă în strategie și branding, a povestit despre originile și efectele propagandei de-a lungul timpului, dar și de ce este eficientă chiar și într-o societate educată și modernă.
・ Alex Gurdila
Funcționează foarte bine sloganurile succinte și clare, dar care trezesc anumite emoții. La nivel de gândire biologică, oamenii sunt mai sensibili la slogane emoționale, decât raționale.
Victoria Tarnovski, head of strategy Tarnovski Branding
Autor:
Raționamentul uman poate fi manevrat și manipulat de către emoțiile noastre, mai ales în cadrul campaniilor partidelor politice sau ale guvernărilor. "Sloganele pornesc de la prejudecăți pe care oamenii deja le au sau ceea ce ei nu spun, dar vorbesc în cadrul familiei. Ca să fie cât mai credibil, trebuie să pornească de la o realitate, un discernământ care e valabil pentru acea societate. Partidul nazist a avut succes pentru că pornea de la anumite atitudini care deja erau formate în societate, pe care ei le-au formalizat."
Este esențial să înțelegem că propaganda nu e decât un instrument folosit de toate ramurile unei societăți, dar cel mai des confundat cu cea politică.
"Dacă mă întrebi pe mine, toți fac propagandă. În esență, propaganda înseamnă promovarea unor idei. Trebuie să facem distincție între promovarea unor idei care încurajează idealuri și comportamente bune - și promovarea unor idei care vor să ruineze aceste idealuri. Principiul acesta se aplică și în reclamă." a declarat Victoria Tarnovski în cadrul Prepare for Future.