Ce averi are Valeriu Streleț, noul candidat PLDM la funcția de premier

Ce averi are Valeriu Streleț, noul candidat PLDM la funcția de premier
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Noul candidat la funcția de prim-ministru este vicepreședintele PLDM, Valeriu Streleț. Acesta este din 2009 deputat din partea PLDM, iar din anul 2011 după plecările lui Vitalie Nagacevschi, Alexandru Tănase și Mihai Godea din partid a devenit printre principalele figuri din formațiune, ajungând președinte de fracțiune încă din 2011.

Streleț s-a născut la 8 martie 1970, în satul Ţareuca, raionul Rezina. Acesta are studii în istorie și economie generală.

Carieră, afaceri și avere

Streleț a deținut la începutul anilor 90 funcția de profesor de politologie și istorie a culturii în cadrul liceului „Gheorghe Asachi”. Ulterior a activat în Fondul de Investiții pentru privatizare.

La începutul anilor 2000 a intrat în afaceri din domeniul agriculturii  ajungând la FPC „Bioagrochem” SRL, iar din 2003 până în 2009 director la SRL „BIOPROTECT”, conducerea căreia a lăsat-o de îndată ce a intrat în calitate de deputat. De menționat că „BIOPROTECT” este printre principalii donatori oficiali a PLDM, potrivit rapoartelor financiare de la CEC.

Potrivit declarației de avere, Streleț a obținut anul trecut aproape 170 de mii de lei din salariul de la Parlament. Totodată Streleț a luat și peste 4 milioane de lei din dividente de la firma care a condus-o până în 2009, SRL „BIOPROTECT”. 

Potrivit declarației de avere, Streleț deține două apartamente, o casă pe pământ în Chișinău, având o valoare totală de aproape 3 milioane de lei.

Acesta mai deține 3 autoturisme și câteva depozite de până la 10 mii de euro în total.

Streleț deține 100% din „Bioprotect” și Universul dezvotării SRL. Totodată mai are și 5% din „Construct Mobil AB”.

Cariera politică

Înainte de a deține funcția de membru a PLDM, Streleț a fost subsecretar general și ulterior președinte în cadrul Partidul Social Liberal, condus pe atunci de Oleg Serebrean.

Din anul 2007 acesta a devenit fondator și vicepreședinte al Partidului Liberal Democrat.

Interceptări

O voce care seamănă cu cea a lui Valeriu Streleț s-a auzit în una din interceptările publicate în iarna lui 2013. Potrivit acesteia, Streleț ar fi discutat cu fostul șef de la FISC, Nicolae Vicol, condamnat între timp în justiție și fugit peste hotare, despre demiterea unei persoane din filiala Fiscului în raionul Râșcani. Atunci Streleț ar fi spus: „Înainte de a acționa cu demiterea celor care nu sunt de ai noștri trebuie să discutăm fiecare caz în parte. Avem probleme serioase. Numai ce m-a sunat Ghimpu (Mihai Ghimpu, președinte PL n.r.) și mi-a sărit în cap cu Rîșcani. A venit și boșește și stă în fața lui”, ar fi atunci declarat Streleț. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Natalia Gavrilița, la Forumul de la Davos: „Integrarea europeană este pentru noi o cale spre stabilitate și dezvoltare”

Natalia Gavrilița, la Forumul de la Davos: „Integrarea europeană este pentru noi o cale spre stabilitate și dezvoltare”

Din cauza războiului, pierderile sistemului bancar din Ucraina au depășit 250 de milioane de dolari

Din cauza războiului, pierderile sistemului bancar din Ucraina au depășit 250 de milioane de dolari

OMS spune că nu este nevoie urgentă de vaccinare în masă împotriva variolei maimuței

OMS spune că nu este nevoie urgentă de vaccinare în masă împotriva variolei maimuței

Advertoriale
Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

Proparco începe prima operațiune financiară în Republica Moldova, oferind un credit de 8 milioane de euro companiei Microinvest

Proparco începe prima operațiune financiară în Republica Moldova, oferind un credit de 8 milioane de euro companiei Microinvest

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon
  • 2
    Presa rusă: Fiul lui Jirinovski și-a schimbat numele din Lebedev în Garcia (FOTO)
  • 3
    Un tânăr originar din Moldova ar fi decedat în războiul din Ucraina
  • 4
    „Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.