
În jur de 190 de mii de tone de deșeuri pe an, colectate din mun. Chișinău vor fi trimise la sortare. Cât costă proiectul
Î.M. Regia „Autosalubritate”, va semna cu compania SRL „ABS” un contract, care prevede prestarea serviciilor de sortare a deșeurilor, colectat zilnic, în orașul Chișinău și în suburbii. Contractul va fi semnat în zilele următoare și va fi valabil pe o perioadă de cinci ani. Acesta prevede că toate deșeurile colectate din oraș, aproximativ 190.000 tone pe an vor fi trimise spre sortare, indiferent dacă au fost sortate la sursă sau nu. Potrivit primarului Ion Ceban, acest lucru va permite în 2023, reciclarea a peste 10% din masa deșeurilor sau circa 40-45% din volumul deșeurilor.
・
La prima etapă se vor identifica spre reciclare hârtia, cartonul, plasticul, metalul și sticla.
„Pentru prima etapă, Î.M. Regia „Autosalubritate” va achita 120 de lei per tona spre sortare (cu TVA) câștigătorului licitației. La a doua etapă, care va fi inițiată peste aproximativ 1,5 ani, sortatorul va fi obligat să identifice spre reciclare și RDF-ul din deșeuri, ceea ce va aduce la reciclarea a peste 20% din toată masa deșeurilor colectate din oraș (peste 38.000 tone) sau aproximativ 70% din volumul deșeurilor transmise spre sortare. Suma totală a contractului este 217,5 milioane de lei, cu TVA”, a anunțat Ion Ceban în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei.
Potrivit edilului, sortatorul va fi obligat să recicleze toate tipurile de deșeuri menționate pe contul propriu, adițional fiind obligat să recicleze și astfel de deșeuri precum sunt pneurile de cauciuc, mobilier, etc.
Ion Ceban a subliniat că unele din avantajele acestui contract sunt că, „municipiul Chișinău va deveni primul oraș din Moldova care va recicla o masă atât de mare de deșeuri și care va îndeplini obiectivele setate la nivel național și că la depozitul de deșeuri de la Țînțăreni vor ajunge doar deșeurile care au o rată potențială diminuată de poluare a mediului”.