Printr-o simplă căutare Google despre accidentele din capitală, rezultatele sunt înfiorătoare: pe 17 ianuarie o femeie, care traversa cu un copil, a fost „luată pe capotă”, pe 12 ianuarie, lângă Băcioi, un accident cu opt răniți, unul dintre care își pierde viața. Este vorba de un minor de 17 ani. Pe 10 ianuarie o femeie este lovită mortal pe strada Salcâmilor din sectorul Botanica, în timp ce traversa regulamentar strada. Și, desigur, cazul copilului de 10 ani, tamponat pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Dacia în ajun de Crăciun. Cât de lugubru n-ar suna, dar acestea sunt doar câteva rezultate, luate la întâmplare.

Ca urmare, pe rețelele de socializare se dau adevărate bătălii între șoferi și pietoni, pentru a determina cine poartă o mai mare vină. În mod normal aceste dezbateri nici n-ar trebui să existe. Cine se face vinovat de moartea unui om pe drumurile unui oraș, omul sau șoferul? E o întrebare care, într-un oraș dezvoltat și cu grijă față de locuitorii săi, ar fi nu doar irelevantă, ci și absurdă.

Să fii pieton în Chișinău e ca și cum ai juca în ruleta rusească. Dacă ai copii de școală, frica se dublează. Orice zi în care copilul trebuie să traverseze strada singur, e o zi stresantă pentru părinți. De regulă, elevii traversează minim o dată pe zi o stradă pe care circulă mașini, timp în care anxietatea părinților poate ajunge la cote maxime. Cum spunea o mamă cu care am vorbit: „Nu-mi imaginez cum aș putea lăsa copiii să meargă singuri la școală.”

Să fii șofer pare mai puțin periculos, dar nu lipsit de riscuri. Șoferii cu care am discutat se simt ca într-un cerc vicios - orașul e proiectat greșit pentru capacitatea de mașini, cultura transportului public e inexistentă, iar transportul în sine, prost, ceea ce determină lumea să ia mașini, iar asta înseamnă că mai multe mașini nu au pe unde parca și circula, ceea ce duce la lipsa parcărilor, și, respectiv, mașinile sunt parcate aiurea, unele chiar pe carosabil înainte de trecerile de pietoni, care nu sunt iluminate, iar în unele cazuri nici marcate, iar indicatoarele ascunse printre copaci sau după stâlpi. Să te dezici de mașină nu poți, mai ales, dacă ai copii mici sau rude dependente și vulnerabile. Dar nici să participi la trafic, relaxat și impecabil, nu ai cum, chiar dacă asta îți propui. Cerc închis.

Pietonii nu sunt, însă, complet inocenți în acest joc cu obstacole. Unii traversează neregulamentar, alții chiar aleargă printre mașini, indiferent de vizibilitate și condiții meteo. Iarna, când înoptează devreme, la problema traversării neregulamentare se adaugă și cea a hainelor complet întunecate, care îi transformă pe pietoni în oameni invizibili. Apoi, avem o categorie mai nouă de participanți iresponsabili la trafic - bicicliștii și trotiniștii care, când sunt pe zebră, nu coboară de pe mijlocul lor de transport, creând situații de accident, de parcă ar avea câteva vieți de rezervă.

Ironia cea mare e că aceste pericole, stresuri, rulete rusești, cercuri vicioase, fatalism și altă recuzită a țărilor sărace pot fi trimise în groapa istoriei. Culmea e că avem de unde ne inspira și prelua bune practici. Pentru aceasta, însă, e nevoie de voință politică, viziune și dorință autentică de a lăsă orașului ceva cu adevărat valoros. În cazul dat, șansa la viață pentru fiecare om care iese din casă.

Drumurile noastre sunt ca o autostradă a indiferenței - lungă, întortocheată și rău iluminată. Ele ne povestesc despre cum e construită societatea în care trăim și despre atitudinea pe care o avem față de viață, a noastră și a semenilor noștri. Autoritățile locale au un loc aparte în acest fir narativ - ele sunt ca regele gol, toți îl văd, toți râd și toți abuzează de ridiculitatea situației. Numai regele rămâne „nemuritor și rece”, trăind într-o dimensiune paralelă și iluzorie, orbit de luminile ghirlandelor și albul trotuarelor renovate.