Angajaţii postului vamal Leuşeni(auto) au prevenit cu succes o tentativă de trecere ilicită a unui lot de articole vestimentare pentru copii fără acte de însoţire ce ar confirma provenienţa lor.
La pista de control „intrare în Republica Moldova” a postului vamal Leuşeni (auto), s-a prezentat pentru efectuarea controlului de rigoare un autoturism de model „Mercedes”, înmatriculat în străinătate.
Unitatea de transport se deplasa din Italia în Republica Moldova, avînd la bord 6 pasageri, bagajele acestora şi colete neînsoţite. La întrebările colaboratorilor vamali, şoferul a declarat că nu transportă bunuri interzise sau necesare a fi declarate, ba mai mult a dat dovadă de un comportament agresiv, manifestînd nesupunere cerinţelor legale ale colaboratorilor vamali.
Acţionând în baza analizei de risc, inspectorii vamali au recurs la efectuarea controlului fizic detaliat, în rezultatul căruia au depistat nedeclarate şi tăinuite, în compartimentul marfar, cutii cu îmbrăcăminte şi încălţăminte în asortiment în cantități comerciale.
De menționat, că valoarea bunurilor urmează a fi stabilită de către specialiștii în domeniu din cadrul Serviciului Vamal. Potrivit informaţiilor preliminare, s-a constatat că marfa urma să fie realizată pe pieţele de desfacere din mun. Chişinău.
Mărfurile au fost ridicate și transmise împreună cu materialele acumulate către secția contracararea fraudelor vamale din cadrul Biroului Vamal Leușeni în vederea examinării cauzei sub aspect contravențional, în baza art 287, Cod Contravențional al RM.
Vezi și aceste știri

Urmărirea penală în privința lui Dodon poate fi reluată. Reniță: După doi ani de luptă, PG poate face o investigație imparțială

Pasajul subteran de pe str. Ismail, pe punctul de a fi renovat într-un parteneriat public-privat. Ce au propus autorii și de ce consilierii au spus „NU”
