Igor Grosu, într-un interviu pentru presa din România: Conflictul din Transnistria nu este un impediment pentru aderarea la UE

Igor Grosu, într-un interviu pentru presa din România: Conflictul din Transnistria nu este un impediment pentru aderarea la UE

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu crede că Transnistria va reprezenta un impediment în calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu pentru portalul românesc G4Media. Igor Grosu afirmă că perspectiva aderării Moldovei la UE va avea o contribuție la soluționarea problemei primului conflict rece deschis de Rusia în fostul spațiu sovietic, după prăbușirea URSS. Totodată, președintele Parlamentului le-a mai spus jurnaliștilor din România că nu vede necesară o schimbare de premier la Chișinău. Dacă va fi nevoie de acest pas „la un moment dat”, atunci „va fi o decizie politică în cadrul partidului care va fi anunțată și explicată oamenilor”, a subliniat el.

Igor Grosu a adus exemplul altor state care au aderat la UE, cum ar fi Ciprul, care se află cumva într-o dispută și acum, cu Ciprul de nord, Turcia și așa mai departe.

Legat de Republica Moldova, eu consider, dimpotrivă, că perspectiva noastră, acum mult mai clară, de aderare la UE, își va aduce contribuția la soluționarea conflictului. De ce: conflictul nu este nici interetnic, nici religios, este un conflict artificial creat de Federația Rusă care în raport cu Moldova, în alt caz în raport cu Georgia, în alt caz în raport cu alte țări din Caucaz a creat aceste zone de conflict, niște republici separatiste. Cumva deosebirea esențială este că noi nu avem hotar comun cu Federația Rusă, este un teritoriu în stânga Nistrului și la vest este Republica Moldova, România, la est este Ucraina.

a spus Igor Grosu

Publicitate

De asemenea, președintele Parlamentului a mai explicat că această zonă separatistă a beneficiat, pe lângă clemența și suportul Federației Ruse, ani la rând, zeci de ani, de clemența elitelor corupte de la Chișinău, deoarece era o zonă gri, în care se făceau multe activități ilegale, contrabandă de țigări, alcool, produse, arme, droguri și așa mai departe. Însă, începând cu 2019 lucrurile acestea s-au terminat. Apetitul pentru această zonă se topește încet, încet.

Un alt argument ar mai fi că 70 de procente din tot ce produce industria de acolo sunt exportate pe piețele UE. Dependența de UE, de piețele occidentale este enormă. După 24 februarie, conexiunile tradiționale cu Federația Rusă s-au întrerupt. Există și acest șoc pe care îl are și îl trăiește populația de acolo, cetățenii noștri de acolo, pericolul de escaladare. Lumea la nivel societal nu-și dorește escaladarea. În primele zile ale războiului, noi observam chiar un val de tineri care treceau pe malul drept, de frica de a nu fi cumva înrolați sau implicați în acțiunile militare ale separatiștilor, a mai explicat Igor Grosu, în cadrul interviului.

Soluționarea diferendului transnistrean și integrarea europeană sunt două vehicule diferite. Noi nu o să condiționăm în parcursul nostru și nu o să legăm integrarea noastră europeană de soluționarea conflictului transnistrean. El nu se soluționează repede. Vocile care spun că acum este momentul și că, cât ai pocni din degete, îl soluționezi … soluționarea rapidă – asta înseamnă război. Noi nu ne dorim război, noi am reușit până acum să păstrăm calmul și stabilitatea, o să facem tot posibilul să le păstrăm în continuare.

declară președintele Parlamentului

De asemenea, Igor Grosu a mai punctat că ceea ce trebuie să facem noi este să arătăm schimbarea, reforme, instituții viabile pe malul drept, ca și pentru cetățenii noștri de pe malul stâng să apară diferența, oamenii să vadă diferența între regimul cu ingrediente sovietice, criminale, de ocupație pentru că avem armata a 14-a rusă acolo – și așa mai departe, și un sistem democratic pro-occidental, pro-european la Chișinău. Oamenii trebuie să simtă această diferență.

Eu cred că și faptul că am obținut statutul de țară candidată vorbește de la sine despre faptul că nu poate fi un impediment (conflictul din Transnistria, n.r.) altfel nu am fi obținut acest statut. Până la urmă, depinde de noi cât de inclusivi, cât de activi vom fi în promovarea agendei noastre pro-europene.

a mai conchis speakerul Legislativului de la Chișinău

În cadrul interviului, președintele Parlamentului a mai vorbit despre prezența republicii Moldova în componența Comunității Statelor Independente, formatul 5+2, despre care spune că este mort și nu poate fi activat pentru că doi actori sunt în război – Ucraina și Federația Rusă. Oficialul s-a mai referit la securitatea energetică a țării, spunând că este pentru prima dată în 30 de ani, când am reușit să cumpărăm și să facem rezerve de gaze din alte surse decât din Federația Rusă, a mai declarat că nu vede la momentul actual necesitatea de schimbare a premierului și a explicat de ce Rusia mizează pe politicieni corupți, care sunt obedienți, șantajabili, execută și sunt vulnerabili în tot ceea ce fac.

Interviul integral este publicat pe G4Media.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal