
EDITORIAL | Incediile de la Giurgiulești, un scenariu „business as usual”
Incendiile silozurilor de la Giurgiulești au făcut cap de afiș în ultima săptămâna. Cronologia acestei catastrofe, însă, începe nu în ianuarie anul curent, nici în septembrie anul trecut, când s-a produs primul incident, ci în martie 2022, când compania care deținea silozurile și-a început activitatea în zona economică liberă a portului Giurgiulești.
・ Diana Guja
În urma unei anchete semnate de AGORA, s-a constatat că cele șase rezervoare au fost instalate ilegal, nu au autorizație și n-au fost date în exploatare - toate acestea sub ochii impasibili ai autorităților, care, știind că instalațiile pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră, nu s-au grăbit să intervină până situația n-a devenit extrem de periculoasă.
Citiți și „Ce mocnește la Giurgiulești: Cum a ajuns o instalație fără autorizație să pună pe jar întreaga țară”
Strânși cu ușa, funcționarii din toate instituțiile responsabile au pasat responsabilitatea unul altuia și au evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. E un scenariu clasic în părțile noastre - când dezastrul nu mai poate fi băgat sub preș, se neagă, se pasează responsabilitatea, se evită, se amuțește, cu speranța că lucrurile se vor calma de la sine, iar oamenii vor uita.
Unde trebuie să le dăm dreptate autorităților este anume aici: acest scenariu funcționează ca ceasul. L-au folosit ani de zile, iar până la ei a fost folosit cu mult succes de predecesorii lor. Deci, e testat. Mai mult decât atât, e o moștenire la care a contribuit toată societatea. Or, nouă nu ne place să ne complicăm viața cu istorii de corupție, cu anchete jurnalistice, cu funcționari care nu-și fac treaba, cu jocuri de putere și scheme întortocheate de îmbogățire ilicită. Activitatea autorităților ne interesează, de regulă, doar atunci când avem nevoie de ele - pentru un certificat, o scutire, o compensație. În rest, treaba lor, facă ce vor, important să nu ne încurce pe noi să trăim.
Democrația e o relație în care participă două părți, ca în orice relație sănătoasă, de altfel. Cum pot derapa lucrurile într-un stat în care oamenii „nu se amestecă în politică”, „politică” fiind orice aspect al vieții publice, vedem în Rusia. Un stat de la care nu cred că vrem să luăm exemplu.