Va fi sau nu anulat concursul pentru șefia PCCOCS? Ce spune CSP, după declarațiile lui Litvinenco

Va fi sau nu anulat concursul pentru șefia PCCOCS? Ce spune CSP, după declarațiile lui Litvinenco

Consiliul Superior al Procurorilor  a venit cu o replică, după ce Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că ar trebui anulat concursul pentru funcția de procuror șef al PCCOCS. Într-un comunicat de presă, membrii CSP au menționat că derularea sau, eventual, sistarea concursului urmează a fi decisă în baza argumentelor prezentate de către persoanele care au formulat contestații, în interiorul dezbaterilor în plenul CSP, dar nu pe rețelele de socializare. 

„Din poziția exprimată public de către domnul Sergiu Litvinenco, Ministrul Justiției, în legătură cu desfășurarea concursului la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, rezultă mai multe concluzii lipsite de suport factologic și conținut juridic, dar care includ aspecte ce pun în lumină negativă activitatea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP)”, se arată în comunicatul emis.

Totodată, Consiliul Superior al Procurorilor a declarat că demararea concursului rezultă din competențele stabilite de lege, iar ministrul justiției a desemnat un reprezentant în componența Comisiei speciale de preselecție (avocatul Tudor Osoianu), participând activ la această etapă a concursului.

Publicitate

„Nu este clar la care „situație creată” se referă în postarea sa domnul Sergiu Litvinenco și din care circumstanțe a dedus „lipsa de credibilitate”, or este unanim știut că se impun investigații corespunzătoare, iar numai discuțiile din spațiul public nu pot constitui temei de contramandare a unor proceduri aflate în desfășurare, fapt pe care îl însușesc studenții chiar în primul an al facultății de drept”, se mai arată în răspunsul emis.

Mai mult, membrii procurori au venit cu o reacție și referitor la mandatul actualei componențe CSP. Potrivit semnatarilor,  în actuala componență activă a CSP (11 membri), ponderea decizională o dețin membrii non-procurori, care sunt în număr de 6 membri.

„Din actuala componență a CSP doar 4 membri-procurori își exercită mandatul din anul 2018, pe când ceilalți 7 membri nu pot fi asociați componenței inițiale, mai ales că 6 membri au intervenit începând cu octombrie 2021, circumstanță care exclude criticile legate de lipsa credibilității hotărârilor adoptate de acest for de autoadministrare, insinuată în postare”, subliniază CSP.

Membrii solicită și o reacție din partea profesioniștilor în domeniul dreptului, care să se pronunțe asupra concurenței între acuratețea discursului public al demnitarilor de stat și integritatea procedurală a activităților desfășurate în instituțiile publice.

 AGORA amintește că, în data de 26 ianuarie, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că „ținând cont de toate situația creată care implică lipsa de credibilitate și riscul iminent de viciere, concursul pentru suplinirea funcției de procuror șef la Procuratura Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale ar trebui anulat sau suspendat”.

Declarația ministrului Justiției vine după ce membrul Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Iulian Groza a cerut anularea concursului și a înaintat o solicitare în acest sens către Consiliul Superior al Procurorilor.

Acesta susține că asupra lui s-ar fi făcut presiuni pentru a influența procesul de preselecție.

Totodată, angajații Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), al cărui director este Iulian Groza, au fost acuzați că ar fi accesat datele cu caracter personal ale unuia dintre candidații la șefia PCCOCS, Eugeniu Rurac. Acesta a depus o plângere în cere identificarea și atragerea la răspundere penală a angajatului IPRE.

AGORA mai menționează că procurorul Eduard Bulat, care a fost unul dintre adjuncții ex-procurorului general interimar Dumitru Robu, solicită să fie numit în funcția de procuror-șef al PCCOCS, fără concurs.  Acesta a făcut referire la o normă juridică, care i-ar asigura garanția de a alege orice funcție vacantă de procuror și de a continua la dorință activitatea într-o funcție similară celei de adjunct al procurorului general. În acest sens, Bulat a depus, la 18 ianuarie, o cerere prealabilă pe numele procurorului general interimar.

AGORA amintește că în total la concurs s-au înscris trei candidați: Andrei Mațco, Eugen Rurac și Sergiu Russu -  actualul șef interimar al PCCOCS.

Concursul pentru șefia PCCOCS se desfășoară în două etape: competiția dosarelor depuse (etapă desfășurată la 23 ianuarie) și proba interviului (etapă ce urmează la 1 februarie).

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal