
ANRE susține că Apă-Canal Chișinău poate să-și achite facturile la energie electrică. Precizările Agenției
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică susține că Apă-Canal Chișinău are posibilitatea să-și achite consumul de energie electrică. Reacția vine după ce Premier Energy a anunțat că mai multe instalații de alimentare cu energie electrică ale Apă-Canal Chișinău vor fi deconectate din cauza datoriei neachitate care este în creștere.
・
Reprezentanții ANRE punctează că la 13 ianuarie 2023 au intrat în vigoare tarifele pentru serviciile prestate de Apă-Canal Chișinău, care acoperă toate cheltuielile operatorului, reieșind din volumul consumului tehnologic și a pierderilor de apă în rețea acceptate în scopuri tarifare, implicit cheltuielile pentru energia electrică consumată reieșind din prețul actualizat la energia electrică.
„În calculul tarifului au fost incluse cheltuieli pentru consumul de energie electrică în valoare totală de 208,8 milioane de lei, ce ar da posibilitatea operatorului să achite lunar consumul de energie electrică în valoare de 17,4 milioane de lei”, se arată în comunicatul emis de ANRE.
În ceea ce privește datoriile create pentru consumul de energie electrică ANRE punctează că în tariful anterior, aprobat în 2017 au fost incluse cheltuieli pentru energia electrică în mărime de 134,3 milioane de lei.
„Ulterior, în perioada anilor 2019-2021, S.A. „Apă-Canal Chișinău” nu a înaintat nicio solicitare de ajustare a tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare. Or, în condițiile micșorării treptate în perioada nominalizată a prețurilor reglementate la energia electrică, s-au format devieri pozitive (excedent de venituri) în tarifele pentru serviciile prestate de alimentare cu apă și de canalizare. Astfel, la situația din 1 ianuarie 2023, veniturile suplimentare ale S.A. „Apă-Canal Chișinău”, doar din economiile la energia electrică consumată, au constituit circa 42,5 mil. lei”.
Autor:
Prin urmare, reprezentanții ANRE declară că, atât în tarifele anterioare pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare de către Apă-Canal Chișinău, cât și în tarifele actuale, recent aprobate, au fost și sunt incluse toate cheltuielile necesare pentru consumul de energie electrică.
Totodată, ANRE a inițiat un control al activității licențiate a S.A. „Apă-Canal Chișinău” pentru perioada anilor 2020 – 2022.
Precizăm că în dimineața zilei de 26 ianuarie, Premier Energy anunța că datoria neachitată a întreprinderii S.A. Apă-Canal Chișinău este în creștere. Prin urmare, mai multe locuri de consum urmau să fie deconectate de la sursa de energie electrică inclusiv cele în care își are sediul administrativ furnizorul de apă.
Primarul Ion Ceban a venit cu o reacție în care susține că municipiul Chișinău ar putea rămâne fără apa. Mai mult, edilul punctează că din cauza lipse de energie electrică la Stația de Epurare va reapărea mirosul urât în capitală.
Potrivit, Premier Energy, datoria totală constituie 73,2 milioane de lei, din care 44,7 milioane de lei sunt în facturile cu termenul expirat.
Ulterior, Premier Energy a anunțat că deconectările de energie electrică anunțate la SA „Apă-Canal Chișinău” au fost amânate până la 1 februarie, menționând că locurile de consum deconectate pe parcursul zilei de 26 ianuarie vor fi reconectate în scurt timp.