În urma reținerii și arestării fondatorului companiei, vineri au fost desfășurate 19 percheziții la mai multe adrese din Chișinău, în cadrul cărora au fost ridicate inclusiv documente contabile, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile, purtători electronici de informație, mijloace bănești, contracte, facturi și ștampile.
Cele cinci persoane reținute vineri sunt trei bărbați și două femei din cadrul companiei, cu rol de contabili și agenți de vânzare.
Cât despre fondatorul companiei, urmează ca să se pronunțe Curtea de Apel Chișinău asupra contestării procurorilor PCCOCS vizavi de termenul arestării acestuia de 20 de zile, în raport cu cel de 30 de zile solicitat inițial.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.