
Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia
Permisele de conducere emise de autoritățile R. Moldova au devenit valabile și în Turcia. Aceasta odată ce la 14 ianuarie a intrat în vigoare Acordul încheiat între cele două țări privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, informează Ministerul Afacerilor Interne.
・
Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Turcia pot beneficia de prevederile Acordului, la preschimbarea permiselor de conducere, eliberate de autoritățile competente ale R. Moldova.
Menționăm că, încheierea Acorduri de conversiune a permiselor de conducere produce efecte benefice pentru cetățenii Republicii Moldova, asigurându-le libera circulație în traficul internațional, precum și încheierea unor contracte avantajoase de muncă în domeniul transportului rutier.
În plus, MAI reiterează angajamentul său de a depune eforturi corespunzătoare, în vederea avansării discuțiilor bilaterale pe marginea subiectului conversiunii permiselor de conducere cu statele spațiului european.