
Alexandr Nevzorov, condamnat în lipsă la opt ani de închisoare, într-un dosar de „fals de război”. Reacția jurnalistului: Cred că Rusia nu va mai exista peste nouă ani
Tribunalul Basmannîi din Moscova l-a declarat vinovat pe Nevzorov de răspândirea de „falsuri” despre armata rusă, motivate de ură politică. Pe lângă opt ani de închisoare, instanța i-a mai interzis lui Nevzorov să administreze, timp de patru ani, resurse de internet. Sentința a fost pronunțată în lipsa jurnalistului, care a părăsit Rusia, după ce autoritățile l-au declarat „agent străin”, scrie bbc.ru.
・
Potrivit anchetatorilor, în data de 9 martie 2022, jurnalistul a postat pe canalele sale de Instagram și YouTube „informații deliberat false” despre bombardarea maternității din Mariupol de către armata rusă.
„Publicațiile au fost însoțite de fotografii, ale căror veridicitate nu este confirmată, cu civilii afectați de bombardamente. Sursa acestor imagini este Mass-media ucraineană. Ministerul Apărării al Federației Ruse a anunțat oficial falsitatea acestor informații", se menționează în comunicatul comisiei de anchetă.
La 9 martie, autoritățile ucrainene și presa occidentală au anunțat despre bombardarea maternității și a spitalului de copii din orașul Mariupol. Drept urmare, trei civili au fost uciși, inclusiv un copil, iar alte 17 persoane au fost rănite.
Autoritățile ruse califică aceste evenimente „false”, ignorând numeroasele mărturii ale jurnaliștilor străini și concluziile organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, notează bbc.ru.
Avocații lui Nevzorov au cerut instanței achitarea acestuia, subliniind că jurnalistul a folosit informații din surse deschise. De cealaltă parte, Procuratura a cerut ca jurnalistul să fie condamnat la nouă ani de închisoare.
Nevzorov a fost judecat în lipsă, pentru că se află în străinătate. În luna iunie s-a aflat că acesta a primit cetățenia ucraineană.
Dosarul împotriva lui Nevzorov a fost deschis la sfârșitul lunii martie 2022. În aprilie, Ministerul rus al Justiției l-a declarat pe jurnalist „agent străin”, iar în mai a fost dat în urmărire și arestat în lipsă.
Articolul despre „falsurile de război” a fost adoptat de urgență în Rusia, la scurt timp după invazia în Ucraina și a intrat în vigoare la 4 martie 2022. În temeiul acestui articol, numeroși jurnaliști, bloggeri și politicieni au devenit inculpați în dosare penale.
Prima condamnare în lipsă în temeiul articolului despre „falsuri de război” a fost pronunțată săptămâna trecută. Aceeași instanță l-a condamnat pe fostul polițist Oleg Kașințev, care a părăsit Rusia, la opt ani de închisoare.
Solicitat de jurnaliști să comenteze pedeapsa care i-a fost pronunțată de organele de justiție din Federația Rusă, jurnalistul a spus: „Cred că peste 9 ani, Rusia nu va mai exista”.
„Categoric nu intenționez să mă întorc, a răspuns Nevzorov, întrebat unde planifică să-și petreacă următorii 8-9 ani. - Știți că multe figuri ale rezistenței antifasciste a Germaniei naziste nu au mai găsit puterea să se întoarcă în Germania după război, pentru că au considerat că țara a fost profanată. Și eu am același sentiment în raport cu Rusia. Însă pentru mine, aceasta nu este o tragedie, am prins deja rădăcini aici, am învățat să trăiesc și să câștig bani”.
Nevzorov, împreună cu soția sa Lidia, au părăsit Rusia în martie anul trecut. În iunie, Volodimir Zelenski i-a acordat lui Nevzorov și soției sale cetățenia ucraineană.
„Sunt o persoană fără naționalitate, fără țară”, spune Nevzorov. — Am un pașaport ucrainean și sunt foarte mândru de el. Dar în Ucraina încă nu sunt unul „de-al lor, mă prețuiesc ca pe un aliat, ca pe un prieten, ca pe un cavaler care luptă pentru Ucraina, dar nu mă acceptă până la capăt”, a scris Alexandr Nevzorov pe canalul său de Telegram.