Foreign Policy: Industria vinului din Moldova - cel mai nefericit front în lupta geopolitică

Foreign Policy: Industria vinului din Moldova - cel mai nefericit front în lupta geopolitică
Foto: alleuropean.org

În timp ce fostele republici sovietice își consolidează legături mai strânse cu Occidentul, Rusia face tot posibilul pentru a le menține în sfera sa de influență. În mijlocul acestei lupte, industria vinului din Republica Moldova a devenit frontul cel mai nefericit, scrie publicația Foreign Policy citată de Agora.

Publicația Foreign Policy plasează în știre imaginea stemei moldovenești pe care vulturul poartă în ghearele piciorului stâng nu un sceptru de aur, ci o cupă din care pare că se revarsă vinul sub forma unei pete uscate de vin.

100 milioane de dolari investiți în industria vinului
„Podgoriile din Republica Moldova mult timp au fost considerate inferioare în ierarhia vinicolă la nivel mondial. Cu speranța de a face din Republica Moldova o destinație valoroasă pentru consumatorii occidentali, în ultimii cinci ani vinificatorii moldoveni au investit circa 100 milioane de dolari în renovarea fabricilor și extinderea producției sale.

Într-o țară cu puțin peste 3,5 milioane de locuitori și un PIB de circa 2200 de dolari pe cap de locuitor, printre cele mai scăzute din Europa, astfel de cheltuieli sunt semnificative. (…) Prinsă între România și Ucraina, Republica Moldova se află ca și vecinii săi prinsă în centrul unei lupte între Rusia și Occident pentru influență în Europa de Est. Iar industria vinului, din această mică republică a devenit, probabil, cea mai nefericită pe câmpul de luptă.

În ultimul deceniu, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au investit circa 100 de milioane în subvenții, împrumuturi și alte tipuri de sprijin în sectorul vinicol pentru a ajuta producătorii de vin din Republica Moldova să-și consolideze economia locală. O mare parte din acești bani a venit sub forma unei linii multianuale de credit din partea Băncii Europene de Investiții, care a început în 2011 și se va desfășura până în 2017”, se spune în publicație.

Moscova încearcă să mențină Moldova în sfera sa de influență
Rusia, la sigur, nu a stat liniștită în perioada când Occidentul a încercat să avanseze în zona pe care Moscova o consideră sfera sa de influență. Acum doi ani, în septembrie 2013, oficialii ruși, susținuți de președintele Vladimir Putin, au anunțat că Moscova îngheață importurile de vin - o lovitură critică aplicată Republicii Moldova pentru că, până în 2013, piața rusă a reprezentat aproximativ 30 la sută din volumul exporturilor de vinuri moldovenești. A fost a doua oară în mai puțin de un deceniu, primul fiind în 2006, când Moscova a folosit vinul drept o modalitate de a pedepsi fostul său satelit. Deși Rusia a justificat decizia din 2013 cu motive dubioase, mișcarea a fost calificată drept represaliile relațiilor din ce în ce strânse între Moldova și Uniunea Europeană.

Interesul Occidentului a favorizat industria vinului din Moldova să-și găsească un punct de sprijin în Uniunea Europeană ca în cele din urmă să rămână pe linia de plutire în perioada embargoului rus; vânzările de vin moldovenesc îmbuteliat în Europa de Vest au crescut cu 14 la sută în 2014. Realitatea, însă, este că acest ajutor nu a fost suficient, se mai spune în articol.

Programele americane aveau scopul să reducă influența Rusiei în Moldova
Începând cu anii 1990, Statele Unite și aliații săi europeni au implementat programele de ajutor în cea mai mare parte a fostei Uniuni Sovietice, dar aceste programe au avut obiective relativ modeste.

Kent Larson, actualul șef al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Republica Moldova, explică: „O mare parte la început de cale a fost asistarea la procesul de privatizare a terenurilor ca a unei modalități de a ajuta la tranziția economiei de la un sistem comunist la piețe competitive”. Larson recunoaște că în acel moment nu a fost clar modul în care SUA ar putea ajuta în modul cel mai eficient la tranziția țărilor post-sovietice.

În 2005, USAID a lansat programul Creșterea Competitivității și Dezvoltarea Întreprinderilor (CEED), care a avut două iterații - în valoare totală de peste 17 milioane de dolari pentru o perioadă de 10 ani înainte și s-a încheiat în iunie 2015. Pe hârtie, CEED a avut scopul să identifice industriile promițătoare din Moldova și să ajute producătorilor să găsească piețe de export pentru a susține economia. În realitate însă, programul a avut un scop mai profund, nedeclarat în mod explicit - unul geopolitic: de a reduce dependența economică a Republicii Moldova față de Rusia.

Larson notează că mai târziu va fi inițiat programul CEED II. Acesta „va a ajuta companiile din Moldova să-și găsească alte piețe decât cele instabile din fostele republici sovietice” și anume piețe mai sigure și mai puțin sensibile politic din Occident.

Vinificatorii moldoveni obosiți de geopolitică
Cele mai mari sectoare ale economiei Republicii Moldova, populația la general, se pare, că pune vina pe propriul guvern, și nu pe Moscova, pentru povara fiscală.  „Așa lucruri precum este scandalul bancar a făcut jocul Rusiei. Moldovenii cred că dacă asta este democrație, atunci mai bine să mergem spre est”,  spune fostul șef al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), William Hill.

Vinificatorii moldoveni continuă să spere la mai bine și să caute o cale de ieșire din acest război geopolitic. „Am avut atâta speranță în 2009 cu mișcarea democratică. Acum suntem pur și simplu obosiți de politică și pierdem încrederea în țară”, recunoaște Cristina Frolov, director Castel Mimi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Novak Djokovic va fi deportat! Sârbul a pierdut procesul cu Australia

Novak Djokovic va fi deportat! Sârbul a pierdut procesul cu Australia

Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Coutinho, decisiv la debutul pentru Aston Villa

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Apeductele de sub Prut. Între interesele operatorului din Iași și apa de proastă calitate din Ungheni, Fălești, Glodeni și Nisporeni
  • 3
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 4
    A fost stabilită data ședinței comune a Guvernelor R. Moldova și României. Gavrilița: Va fi semnat un acord de asistență nerambursabilă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.