Rusia reziliază contractul cu Franța privind livrarea portelicopterelor Mistral

Rusia reziliază contractul cu Franța privind livrarea portelicopterelor Mistral
Foto: joinfo.ua


Federația Rusă a anunțat despre rezilierea contractului cu Franța privind livrarea portelicopterelor Mistral. Declarația a fost făcută de consilierul președintelui rus, Vladimir Putin, pentru cooperarea tehnico-militară, Vladimir Kojin, transmite Agora cu referire la gazeta.ru.

„Discuțiile au fost finalizate, s-a ajuns la o înțelegere - și termenii și sumele. Sper că în curând va fi semnat un acord cu privire la rezilierea contractului. Atunci va fi făcută publică suma pe care Franța va plăti”, a declarat Kojin.

Anterior, o sursa din guvernul rus a declarat că părțile au convenit mărimea penalizărilor pe care Franța va trebui să achite pentru nelivrarea portelicopterelor.

Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, anterior a declarat că pierderile bugetului francez din cauza nerespectării contractului se vor ridica la 1,2 miliarde de euro.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol joacă cu Real Madrid. UPDATE: Echipa Moldovei a marcat primul gol

Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol joacă cu Real Madrid. UPDATE: Echipa Moldovei a marcat primul gol

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

UE va aloca un million de euro pentru a crea o bază de date cu toate instituțiile de presă ale țărilor membre și va indica proprietarii lor

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

COVID-19 a provocat cea mai mare scădere a speranţei de viaţă de la cel de-al Doilea Război Mondial

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
  • 4
    „Decapitarea” ONVV sau de unde se trag sforile în demiterea Cristinei Frolov și cum comentează cei implicați subiectul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.