Patru maşini s-au făcut praf ieri, într-un accident produs lângă Gara din Iași, opt persoane fiind rănite. Au fost implicate un Volkswagen Golf, un Audi A5, un alt Audi şi un microbuz Mercedes Benz Sprinter din Republica Moldova. Accidentul a avut loc în jurul orei 14:30, iar din primele cercetări făcute de polițiști, vinovat pare a fi şoferul autoturismului Volkswagen Golf care era beat şi a efectuat o manevră greșită, scrie Ziarul de Iași.
Şoferul microbuzului din Moldova a pierdut controlul volanului după ce autoturismul de marca Volkswagen Golf i-a tăiat calea. Sprinterul a ieșit pe contrasens, unde benzile erau aglomerate și a izbit Golful. Roata din față i-a explodat, iar apoi după ce a mers 20 de metri pe sensul opus, a lovit un Audi A5 care circula regulamentar. Încă peste 30 de metri a izbit un alt automobil de marcă Audi, în care se afla o familie din Republica Moldova.
Microbuzul a rulat încă 150 de metri până să se oprească, iar Golful a trecut pestre trotuar şi a intrat într-un parc de joacă, unde din fericire nu se aflau copii. Şoferul autoturismului a trecut testul la alcoolemie, iar rezultatul a fost o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital de un echipaj SMURD.
Toţi pasagerii din microbuz erau din Republica Moldova, majoritatea dintre care femei. Acestea s-au ales cu o sperietură, în special pentru că microbuzul nu avea ferestre. Femeile au fost îngrijite medical de echipajele SMURD şi ambulanţe.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
