Sute de șoferi condamnați pentru comitearea accidentelor rutiere continuă să conducă mijloace de transport. La această concluzie au ajuns procurorii care au verificat legalitatea şi modul în care au fost executatepedepsele penale - privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, în perioada anului 2014.
Rezultatele investigaţiilor au arătat că, deşi legislaţia prevede că: „executarea ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport se asigură de către organul de poliţie rutieră în a cărui rază teritorială se află domiciliul prevenitului”, această prescripţie nu este respectată de Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP). S-a stabilit că, deşi consilierii de probaţiune expediază pe adresa Centrului Unic de Monitorizare şi Coordonare al INP avize în termenul legal, în realitate, dosarele personale ale condamnaţilor nu conţin date care ar confirma faptul ridicării, de către INP, a permiselor de conducere ale persoanelor private de acest drept.
Legislaţia statuează că, ulterior ridicării, permisul de conducere se transmite la păstrare organului abilitat cu dreptul de a elibera asemenea permise de conducere - subdiviziunii teritoriale sau centrale ale Direcţiei Documentare Conducători Auto a Departamentului Documentare al ÎS CRIS „Registru".
Investigaţiile procurorilor au relevat că acțiunile INP în acest caz se limitează doar la informarea persoanei condamnată pentru săvîrşirea unui accident rutier despre prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere fără a-i ridica permisul de conducere.
Procuratura Generală anunță că va sesiza Ministerul Afacerilor Interne în vederea lichidării încălcărilor.
Vezi și aceste știri

O fostă profesoară de istorie a devenit prima femeie care conduce o unitate de artilerie a Forțelor Armate ale Ucrainei

Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață
