În această noapte, selecționata Moldovei s-a întors cu victorie de la Jocurile Olimpice Mondiale pentru sportivii cu nevoi speciale, care s-a desfășurat la Los Angeles, SUA.
Sportivii din Moldova au revenit cu medalii de aur la tenis de câmp, fotbal feminin și natație.
Grupul de tenisiști, care a participat pentru prima dată la competiții de nivelul Jocurilor Olimpice, s-a întors cu două medalii de aur. Pavel Ivanov a câștigat turneul la proba de simplu și la dublu, în pereche cu Victor Vleju.
Delegația din Moldova a fost întâlnită de către reprezentanții structurilor sportive, dar și de președintele Federației de tenis din Republica Moldova, Marina Tauber.