Cosmetică ilicită în sumă de circa 100.000 de lei, oprită la vamă

Cosmetică ilicită în sumă de circa 100.000 de lei, oprită la vamă

În cadrul unei operațiuni de prevenire şi combatere a traficului ilicit de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova, colaboratorii Secției contracararea fraudelor din cadrul Biroului Vamal Bender şi polițiștii din Căuşeni au oprit tentativa de punere în liberă circulație a unui lot de produse cosmetice, în valoare de peste 96 mii lei.

Marfa era transportată într-un automobil de model „KIA Sorento” care a fost oprit pe traseul Bender-Căușeni. La volanul mașinii se afla un cetăţean moldovean în vârstă de 37 ani. În mașină au fost descoperite creme “NIVEA” - 804 bucăți, fără acte de provenienţă sau însoţire.

Ulterior şoferul a declarat, că marfa a fost introdusă prin ocolirea postului vamal intern de control Hagimus, cu scopul eschivării de la achitarea drepturilor vamale de import.

Lotul cosmetic era camuflat în salonul şi portbagajul automobilului, iar pentru că lipseau actele necesare care ar confirma provenienţa, acesta a fost ridicat de către organul vamal, în vederea confiscării.

Producţia cosmetică de provenienţă franceză, urmează a fi supusă expertizării de către specialiştii din cadrul Serviciului Vamal în domeniul Proprietăţii Intelectuale.

Oamenii legii au întocmit un proces verbal, iar conducătorul auto va fi obligat să achite o amendă de 3 000 lei.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.