Adrian Lupușor: „Există un risc major de creștere în masă a sărăciei dacă se va majora rata inflației până la 12%”

Adrian Lupușor: „Există un risc major de creștere în masă a sărăciei dacă se va majora rata inflației până la 12%”
Foto: europalibera.org

Banca Națională face prognoze sumbre cu privire la inflație. Potrivit guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, în 2016 rata inflației ar putea ajunge la un nivel de 11,6%, acum aceasta fiind de 8,3%. Directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor, spune că dacă prognoza se va adeveri, cel mai mult vor avea de suferit persoanele care plătesc chiria în valută sau achită credite ipotecare. 

Potrivit lui Adrian Lupușor, majorarea ratei inflației va alimenta riscul de sărăcire a populației.  „Cel mai mult vor crește prețurile la produse non-alimentare, care sunt preponderent importate. Serviciile, care sunt cu tarife reglementate, de regulă, ar putea să nu se scumpească, dar asta depinde de ANRE. Este evident că există un risc major de creștere în masă a sărăciei, pentru că, pe de o parte cresc prețurile, iar pe de altă parte se depreciază leul. Asta îi afectează direct pe cei care plătesc chiria în valută și care au luat ipoteci sau plătesc în rate locuința”, afirmă Lupușor.

Potrivit analistului, acești oameni, care sunt preponderent tineri, vor fi afectați cel mai mult de inflație fiindcă primesc salariile în lei și au plăți în valută străină. „Ar putea fi afectate și primele din sectorul public, întrucât din cauza constrângerilor bugetare se mișcorează suma adaosurilor la salariu și altor bonusuri. Asta ar condiționa și scăderea lefelor”, enumeră expertul.

Adrian Lupușor spune că rata inflației s-a majorat parțial din cauza creșterii tarifelor la energia electrică și gaze naturale dar, indirect, deprecierea leului s-a întâmplat și din cauza celor trei bănci problematice, BEM, BS și Unibank. Prognozele specialistului nu sunt foarte optimiste. „De regulă, crizele bancare și bugetare durează mult timp, 3-5 ani. Dacă vorbim nemijlocit de inflație, în 2017 ar putea să urmărim o stabilizare a situației, dar anul acesta și în 2016 situația va rămâne foarte dificilă”, spune Lupușor.

Ținta ratei de inflație stabilită de Banca Națională este de 5% cu abatere de 1,5 puncte procentuale. Dacă prognozele pentru 2016 se vor adeveri, atunci plafonul va fi depășit semnificativ. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dodon despre proiectul politic a lui Ceban: Primarul nu a consulat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie

Dodon despre proiectul politic a lui Ceban: Primarul nu a consulat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie

EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.