Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Antimafie, cunoscut ca unul dintre principalii adversari politici ai prim-vicepreședintelui PD, Vladimir Plahotniuc a fost citat de către PublikaTV. Într-un reportaj difuzat de televiziunea de știri, despre care se presupune că ar aparține lui Plahotniuc, Mocanu acuză Platforma „Demnitate și Adevăr” că ar fi conectată cu postul de televiziune JurnalTV și mișcarea lui Grigore Petrenco - Antifa.
În cadrul emisiunii sale online, Sergiu Mocanu critică una din figurile centrale ale platformei „DA”, Andrei Năstase, despre care spune că ar „desumfla” mișcarea protestatară. Totodată, acesta leagă platforma de JurnalTV și de faptul că aceasta a mediatizat pe larg protestele lui Grigore Petrenco și partidului „Casa Noastră-Moldova” din fața casei liderului PD, Vladimir Plahotniuc.
Știrea a fost publicată și pe siteul publika.md, fiind difuzată din oră în oră în cadrul buletinelor de la PublikaTV.
Anterior, la aceeași televiziune au fost mediatizate pe larg investigațiile lui Gabriel Călin de la site-ul Moldova24.info, unde acesta dezvăluia mai multe detalii despre averea și activitățile oamenilor de afaceri Victor și Viorel Țopa.
Vezi și aceste știri

De la începutul războiului în Ucraina, peste peste 4 mii de civili și-au pierdut viața, iar alți 4,7 mii au fost răniți

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău
