Ridha Tekaia: Moldova trebuie să fie o țară cu 7 bănci

Ridha Tekaia: Moldova trebuie să fie o țară cu 7 bănci

Președintele Mobiasbancă Groupe Société Générale, Ridha Tekaia susține că Moldova ar putea avea un sistem bancar excelent, fără o bancă de stat. Totodată cele 11 bănci care vor rămâne în Moldova după posibila lichidare, sunt potrivit acestuia suficiente pentru o țară atât de mică precum Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru revista Profit

„Statul a demonstrat de câteva ori că nu este în stare să gestioneze corect o bancă sau orice altă companie. Nu este businessul lui de bază. Statul are atâtea alte lucruri de realizat în alte sectoare ale economiei încât o povară adiţională nu îşi are rostul”, a declarat președintele Mobiasbancă.

Mai mult decât atât, acesta susține că BEM a costat deja bugetul de stat destul de mult. Totodată el susține că cele 11 bănci care vor rămâne după posibila lichidare a celor trei bănci cu probleme, sunt mai mult decât suficiente pentru o ţară atât de mică precum este Moldova. „Am declarat cu mai multe ocazii că Moldova este o ţară pentru şapte bănci, iar dacă unele bănci vor continua să facă ceea ce fac la moment, atunci probabil că se va ajunge la acest număr peste doi sau trei ani.”, a declarat acesta.

Publicitate

Despre lichidarea BEM

Tekaia susține că lichidarea BEM va avea un impact destul de pozitiv, mai ales din perspectiva că are o strucutră complicată a acționarilor. „Dacă această bancă nu este lichidată, atunci, într-o zi, când problemele de ordin financiar vor fi soluţionate cu ajutorul statului, acţionarul iniţial ar putea apărea şi cere compensaţii. Dat fiind faptul că este destul de dificil de a stabili întreaga istorie a proprietarilor acestei bănci, este mai bine de a evita aceste riscuri şi a lichida instituţia. O bancă lichidată nu are aceeaşi valoare ca şi una care a fost la un pas de a fi lichidată, dar apoi a fost repusă pe picioare graţie contribuţiei statului”, a mai precizat președintele Mobiasbancă.

Acesta mai susține în continuare că odată cu trecerea timpului, iar banca nu este lichidată, valoarea scade proporțional. Cât despre naționalizarea BEM, acesta spune că în acest caz statul va găsi doar o companie cu probleme și fără active.

„Această bancă va fi absolut goală peste câteva luni. Din această cauză poate este mai bine de oprit hemoragia acum, iar ulterior, dacă va fi cazul, de creat o nouă instituţie bancară cu capital de stat.”

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal