Pongsak Scriboonpeng, în vârstă de 48 de ani, a primit una dintre cele mai dure sentinţe sub legea lèse-majesté, respectiv 30 de ani de închisoare pentru că a jignit monarhul pe Facebook, conform „The Guardian” citat de Adevărul. În Thailanda, orice defăimare la adresa monarhului este pedepsită aspru prin lege, scrie
Regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, în vârstă de 87 de ani, este protejat de către stat printr-o lege care le interzice cetăţenilor ţării să folosească injurii la adresa acestuia, a reginei sau altor membri ai familiei regale. Cetăţenii care nu respectă această lege riscă până la 15 ani de închisoare pentru un cap de acuzare.
Pongsak Scriboonpeng a fost condamnat la 60 de ani de detenţie pentru trei capete de acuzare. Pongsak şi-a recunoscut vinovăţia reuşind să-şi reducă sentinţa la jumătate. Acesta a fost găsit vinovat pentru postarea a şase fotografii si texte care defăimau monarhul, pe reţeaua socială Facebook.
Conform acestei legi, cazurile în care cetăţenii Thailandei au fost urmăriţi penal pentru defăimare au crescut.
Legea care se aplică în astfel de cazuri, denumită şi „lèse-majesté”, a dus de asemenea la condamnarea unui cetăţean care fusese declarat bolnav psihic în urmă cu zece ani . Critici ai acestei legi acuză clasa politică de faptul că se folosesc de ea împotriva inamicilor politici ai elitei roiale.
Vezi și aceste știri

Tarifele la gaz din ultimii 12 ani: Drumul creșterii de la puțin peste 3,5 lei la 15,18 lei pentru un metru cub

Percheziții la postul vamal intern Gura Bîcului: Patru persoane, suspectate că primeau regulat mită de la transportatori
