Vacanțele liderilor politici: Merkel la munte, Obama pe insulă, Hollande discret, Putin secret

Vacanțele liderilor politici: Merkel la munte, Obama pe insulă, Hollande discret, Putin secret
Foto: www.cbsnews.com

Cea mai mare parte a marilor lideri politici au ajuns în perioada vacanțelor estivale. Unii politicieni sunt foarte discreți, însă diverse detalii oricum ajung în presă.

 "Dacă se poate, vă rog să nu mă întrebați unde plec în vacanță și cu cine", le-a spus Francois Hollande jurnaliștilor care ar fi vrut să știe toate detaliile. Merge în Franța sau în străinătate, merge cu prietena lui, Julie Gayet sau singur, va sta mult sau puțin? Un singur lucru se știe: Francois Hollande va sta în Franța în timpul vacanței de vară și nu vor trece trei zile fără să dea vești, scrie rfi.ro.

În mod normal, orice președinte francez trece vara pe la Fort de Bregancon, pe malul Mediteranei, locul tradițional de vilegiatură al șefilor de stat începând cu miticul Charles de Gaulle.

Despre vacanțele lui Francois Hollande se vorbește oricum mult mai puțin decât despre cele ale lui Nicolas Sarkozy, care parcă intenționat își alegea destinații controversate: fie pe iahtul unui prieten miliardar, fie într-o vilă exagerat de luxoasă în Statele Unite, fie în Mexic, în casa unui miliardar mexican bănuit de spălare de bani.

Ce fac alți șefi de stat și de Guvern? David Cameron a fost criticat de exemplu acum două săptămâni pentru că a decis să plece în vacanță în pofida crizei migraților. Trei săptămâni stă premierul britanic în concediul pe care îl face o parte în Portugalia, altă parte în Cornwall, în sud-vestul Marii Britanii, două destinații clasice ale liderilor britanici.

Matteo Renzi, președintele Consiliului Italian de miniștri, se va duce lângă Florența, unde a cumpărat acum câțiva ani o vilă de dimensiuni modeste, dar cu o grădină de o mie de metri pătrați.

Pentru familia regală spaniolă, vacanțele nu pot fi vacanțe fără un sejur în Palma de Mallorca, într-un palat pus la dispoziție de Guvernul regional. Interesant este că pentru prima dată a apărut o polemică în legătură cu aceste vacanțe. Guvernul regional e de stânga, susținut de Podemos şi îşi pune întrebări despre costurile vacanţelor regale.

Rutină pentru Merkel, insulă pentru Obama

"Rutină", așa am putea defini concediul Angelei Merkel. Pentru al optulea an consecutiv, cancelarul german s-a dus în Tirolul Italian. Același loc, același hotel de patru stele, aceiași prieteni de fiecare an, aceleași plimbări prin Dolomiți: "Muntele îmi cere o concentrare care îmi permite să nu mă gândesc la politica", mărturisește Merkel.

Barack Obama este de sâmbătă în concediu și are de gând să stea două săptămâni. Împreună cu soția sa, Michelle și cu cele două fete a plecat cel mai probabil în insula cu nume inspirat Martha's Vineyard, unde stau într-o vilă cu șapte camere și nouă săli de baie, după cum scrie presa americană. Ca de obicei în cazul președinților americani, vacanțele lui Obama stârnesc critici. Anul trecut i s-a reproșat că a rămas în concediu, deși America luase foc, în urma tulburărilor de la Ferguson. Analiștii remarcă însă că Obama își ia mai puține vacanțe decât predecesorul sau, George Bush, care își petrecea mult timp în ranch-ul sau din Crawford.

În fine, nu știm încă dacă, unde și când își va lua vacanță Vladimir Putin. În general, președintele rus profită de vară pentru a-și arăta mușchii, cel mai des în Siberia. L-am văzut la vânătoare de urși și tigri, pescuind pești de zeci de kilograme, zburând cu deltaplanul sau la scufundări. Încă nu știm deci ce va face vara aceasta..., asta doar dacă nu se hotărăşte să strice vacanţele altora.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

Codrii Moldovei - transformați în coș de gunoi: Imagini surprinse de Alex Gurdila la „Hike cu mine” (VIDEO)

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

România va sprijini Moldova cu păcură dacă Gazprom oprește furnizarea de gaze

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor R. Moldova în contextul crizei pandemice și energetice: „Trăim o perioadă tumultuoasă”

Advertoriale
Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

 Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

Cel mai bun angajator: Compania JTI Moldova a primit titlu de „Cel mai Bun Angajator” timp 9 ani consecutiv (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Tauber evită să zică cât o costă naveta Bălți-Chișinău, dar spune că ar putea închiria un apartament în nordul țării
  • 3
    Rusia: „Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina. Efectuăm doar manevre și transferăm trupe pe propriul teritoriu”
  • 4
    Aprobat de Parlament! În R. Moldova se instituie stare de urgență (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.