VIDEO. Streleț: Nu m-ar mira dacă unele companii internaționale nu o să vrea să se mai lege cu Republica Moldova

VIDEO. Streleț: Nu m-ar mira dacă unele companii internaționale nu o să vrea să se mai lege cu Republica Moldova

Prim-ministrul, Valeriu Streleț, nu exclude că anumite companii internaționale de investigație ar putea ezita să participe la licitația ce urmează a fi anunțată de Banca Națională a Moldovei. Potrivit premierului, insistența anumitor actori sociali din țara noastră, inclusiv a societății civile, de a afla cât mai rapid deznodământul furtului miliardului ar putea reduce din dorința acestor companii de a se implica în procesul de investigație.

„Licitația internațională pentru așa-numita Faza a II-a Kroll abia urmează să fie anunțată. După faza I, după această vânzoleală și insistență exagerată eu nu o să mă mir dacă o bună parte din companiile cu renume nu o să vrea să se lege cu Republica Moldova. Să spună: Fraților, având în vedere gura voastră spartă și insistența de a afla nu știu ce cât se poate de repede în situația în care ați creat o fraudă zeci de ani la rând, merci, nu ne băgăm. Haideți să vedem că această licitație va fi cu succes”, a declarat Valeriu Streleț în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA.

Amintim că azi dimineață șeful Executivului a menționat că Banca Națională urmează să anunțe licitația de selectare a unui consorțiu de companii care să efectueze cea de-a doua etapă a investigației privind frauda din sistemul bancar moldovenesc. Acest consorțiu ar urma să fie alcătuit din două companii, inclusiv una juridică în responsabilitatea căreia ar reveni misiunea de reîntoarcere în țară a banilor furați. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Șoferii de camion antivacciniști din Canada vor să blocheze Ottawa. Elon Musk îi încurajează pe Twitter

Șoferii de camion antivacciniști din Canada vor să blocheze Ottawa. Elon Musk îi încurajează pe Twitter

Regimul de export al deșeurilor din UE în R. Moldova: Precizările Ministerului Mediului

Regimul de export al deșeurilor din UE în R. Moldova: Precizările Ministerului Mediului

Ministerul Sănătății anunță 5.615 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 21 de persoane au pierdut lupta cu boala

Ministerul Sănătății anunță 5.615 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 21 de persoane au pierdut lupta cu boala

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Benzina a sărit pragul de 23 de lei. Șoferii, puși în situația între a goli buzunarele sau bacul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.