Companiile din România vor să angajeze francofoni, dar n-au de unde

Companiile din România vor să angajeze francofoni, dar n-au de unde
Foto: revistadealba.ro


Numărul românilor care vorbesc franceza este din ce în ce mai mic, franceza se studiază în școală ca limba a doua și a scăzut nivelul de cunoaștere a limbii printre elevi. Și numărul profesorilor de franceză scade de la an la an.  Elevii preferă să vorbească englezește ca și limbă străină, iar franceza a devenit limba bunicii. Cu toate acestea, mediul de afaceri atrage atenția că în cadrul companiilor este nevoie de angajați francofoni și nu numai în firme franceze. La Camera de Comerț și Industrie Franceză au început întâlniri ale comunității de afaceri care încearcă să găsească soluții la lippsa francofonilor de pe piața muncii, după cum explică Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez la București, potrivit rfi.ro.

Cred că declinul francofoniei există din mai multe motive, în primul rând vorbim de avansul englezei, limbă pe care elevii români au preferat să o învețe începând cu anul 2000. Numărul lor a crescut așadar foarte foarte mult.
 

Este engleza o limbă mai atrăgătoare decât franceza?
Nu, engleza nu este mai atrăgătoare, dar  există o supremație a limbii engleze la nivel mondial.  Vorbim de fapt de globish, adică o engleză standard destul de simplificată. Pe piața muncii, însă, engleza nu mai este suficientă. Adică, trebuie să știm engleza, dar când un angajator întreabă un candidat dacă vorbește o limbă străină, iar acesta răspunde  „da, știu engleza” ,   face lumea să râdă. Engleza nu mai este considerată o limbă străină, este „lingua franca” - limbă comună (n.t. ). O a doua sau o a treia limbă străină fac diferența.

Cum se explică scăderea numărului de profesori de limbă franceză?
Există  mai mulți factori. În primul rând,  tinerii care intră pe piața de muncii  caută slujbe mai bine remunerate, iar cea de profesor de franceză este mai puțin atrăgătoare din punct de vedere financiar față de un post într-o companie privată.  Apoi, sunt părinții, primii factori de decizie în alegerea unei limbi străine de către copiii lor. Este adevărat că mulți părinți aleg engleza, ceva complet normal, dar astăzi ei trebuie să aleagă două limbi străine sau chiar trei. Foarte important este și nivelul de cunoaștere a limbii, nivelul exigențelor. De-a lungul timpului, limba franceză a fost predată ca primă limbă străină, dar acum a devenit a doua, iar nivelul exigențelor a scăzut în sistemul educațional.

Ați spus că franceza are acum  o imagine desuetă  în România, este privită la limba bunicii.  Ce putem face pentru ca să devină, și voi utiliza un termen englezesc, „cool”?
Limba franceză este o limbă “cool”. Pur si simplu, îi lipsește vizibilitatea, în special vis-a-vis de părinți, vis-a-vis de copii, vis-a-vis de publicul larg. De aceea organizăm astăzi aceste întâlniri la Camera de Comerț Franceză, cu întreprinderile franceze, dar nu numai.  Sunt societăți românești sau chiar americane.  A venit și Microsoft.  Aceste companii  au nevoie de francofoni,  au investit în România pentru că România este considerată multilingvă. Așadar, limba franceză trebuie să fie o limbă vorbită, trăită, o limbă de lucru, o limbă practică. Aici trebuie să lucrăm, să facem cunoscute nevoile companiilor în ceea ce privește forța de muncă francofonă. Dorim să alertăm autoritățile române cu privire la aceste cifre, la acest diagnostic care nu e dat doar de Institutul francez, ci și de mediul de afaceri.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul

Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 2
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 3
    Prețul la carburanți: Motorina se scumpește, iar benzina se ieftinește. Iată plafonul stabilit de ANRE
  • 4
    Focar în trafic! Soluțiile chișinăuienilor pentru ambuteiajele din centrul capitalei: Fără construcții multietajate și cu piețe în afara orașului (VIDEO/FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.