Produse Adidas și Reebok, aduse ilegal la Chișinău! Schemă demascată de vameși și procurori

Produse Adidas și Reebok, aduse ilegal la Chișinău! Schemă demascată de vameși și procurori

Procuratura Generală şi Serviciul Vamal anunţă despre reţinerea şi punerea sub învinuire a nouă persoane, bănuite de introducerea, prin contrabandă, pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, a mărfurilor sportive şi echipamentelor fitness de marcă Adidas și Reebok, în proporţii deosebit de mari. Este vorba de doi administratori a unei firme, trei șoferi de camion dar și patru inspectori vamali printre care un șef de tură. Infracțiunile ar fi avut loc în perioada anilor 2008-2011, iar acțiunea de urmărire penală s-a încheiat recent, datorită „complexității dosarului”.

Potrivit celor constatate de procurori, bănuiţii, cu vârste cuprinse 36-49 de ani, ce activau la posturile vamale din nordul țării, au elaborat şi pus în aplicare o schemă de import iniţial al mărfurilor în zona economică liberă, cu efectuarea ulterioară a reexportului fictiv al acestora în Ucraina. 

Potrivit autorităților, au fost introduse prin contrabandă pe teritoriul vamal al Republicii Moldova mărfuri a căror valoare totală în vamă, în baza celor 33 declaraţii vamale, constituie suma de 5,5 milioane dolari SUA pentru care nu s-au achitat drepturile de import în mărime de 26 milioane lei.

Abonați-vă aici la Sinteza Zilei. Veți primi cele mai importante știri ale zilei pe email.

Oamenii legii au mai declarat că în schemă au fost folosite și câteva firme off-shore, întregistrate în Panama, Noua Zeelandă și Marea Britanie.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 3 la 10 ani.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 3
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
  • 4
    În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.