Promo-Lex: Câți bani urmează să primească partidele politice de la bugetul de stat?

Promo-Lex: Câți bani urmează să primească partidele politice de la bugetul de stat?

Partidul Democrat, Partidul Liberal-Democrat și cel Comunist vor primi cele mai mari alocații de la bugetul de stat începând cu anul 2016 când vor intra în vigoare prevederile legii nr 36 cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. La această concluzie au ajuns experții organizației Promo-Lex, într-un studiu lansat astăzi. Astfel, PDM și PLDM ar primi aproximativ 8,7 mln lei fiecare, iar PCRM și PSRM câte 3,3 și respectiv 3,1 lei.

Partidul condus de Renato Usatîi ar urma să primească, potrivit experților 2,5 milioane de lei, Partidul Liberal - 2,2 milioane de lei iar blocul electoral condus de Iurie Leancă - 1,4 milioane de lei.

Partidele mai mici ar urma să primească puțin peste 100 de mii de lei (PNL și PPRM).

Potrivit calculelor preliminare efectuate de experții Asociației Promo-LEX cuantumul total care va fi alocat partidelor politice proporțional cu performanțele obținute la alegerile locale generale 2015 ar fi de 30 338 607 lei.

Legea privind finanțarea partidelor politice prevede alocarea a 0,2% din veniturile bugetului de stat pentru actorii electorali din Moldova, care urmează a fi repartizate proporțional cu performanțele obținute de aceștia la alegeri. Cei mai defavorizați vor fi candidații independenți care nu vor primi nimic din buget deoarece legea nu i-a luat în vizor. Astfel, dacă la ultimele alegeri locale din 2015 aceștia au acumulat 4,12% (1 249 950,6 lei), această sumă ar urma să fie distribuită partidelor politice proporțional performanțelor de la alegerile locale.

În cazul blocurilor electorale, cum a fost cel condus de fostul premier, Iurie Leancă, alocația se va împărți conform înțelegerii prealabile între membrii blocului electoral sau, în lipsa acesteia, conform numărului de mandate obținute de fiecare componentă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
După două decenii de așteptare, un nou telescop spațial îl va înlocui pe faimosul Hubble

După două decenii de așteptare, un nou telescop spațial îl va înlocui pe faimosul Hubble

Guvernul din Botswana susține că originea variantei Omicron ar fi în altă ţară

Guvernul din Botswana susține că originea variantei Omicron ar fi în altă ţară

Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
  • 2
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 3
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
  • 4
    Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.