Coreea de Nord amenință SUA că va ataca cu „o forță extraordinară”

Coreea de Nord amenință SUA că va ataca cu „o forță extraordinară”

Coreea de Nord a ameninţat că se va "răzbuna pe Statele Unite cu o forţă extraordinară" dacă nu anulează exerciţiile militare multinaţionale programate să înceapă luni, relatează CNN în pagina electronică, conform Mediafax.

Coreea de Sud efectuează anual exerciţii militare, denumite „Ulchi Freedom Guardian", alături de Statele Unite şi alţi aliaţi, pentru „a spori pregătirea, a proteja regiunea şi a menţine stabilitatea în peninsula coreeană", se arată într-un comunicat al Comandamentului reunit al forţelor americano-coreene.
 
Regimul de la Phenian condamnă în fiecare an aceste exerciţii militare şi ameninţă cu represalii.
 
„Cu cât exerciţiile militare comune Ulchi Freedom Guardian vor fi intensificate, cu atât (Coreea de Nord) va avea o reacţie militară mai puternică", a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei naţionale de apărare (NDC) nord-coreene.
 
"Armata şi poporul din Republica Populară Democrată Coreeană nu mai sunt ceea ce erau în trecut, când trebuia să contracareze armele nucleare americane cu puştile", a precizat purtătorul de cuvânt al NDC. El a adăugat că, în prezent, Coreea de Nord "este puterea invincibilă echipată cu cele mai recente mijloace ofensive şi defensive, necunoscute de restul lumii".
 
Televiziunea oficială a avertizat că Statele Unite riscă să fie atacate chiar pe teritoriul lor. „Dacă SUA vor ca teritoriul lor să fie în siguranţă, exerciţiul Ulchi Freedom Guardian ar trebui oprit imediat", a afirmat un prezentator de la postul KCNA.
 
La exerciţiul militar care va începe luni şi va dura până la 28 august vor mai participa, pe lângă trupele americane şi sud-coreene, militari din Australia, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.