Administrația Universității din Bălți, cercetată penal. Care sunt pozițiile persoanelor implicate

Administrația Universității din Bălți, cercetată penal. Care sunt pozițiile persoanelor implicate
Foto: fd.md

Săptămâna trecută au avut loc percheziţii în cadrul universității „Alecu Russo” din orașul Bălți. Potrivit oamenilor legii, descinderile au avut loc cu scopul de a găsi probe în cadrul unei cauze penale.

Poziția IGP

Într-un comunicat de presă, IGP menționează că administrația universității este suspectată de efectuarea unor plăți neprevăzute de legislație, care au fost oferite unor angajați sub formă de premii bănești.

„Aceștia s-au folosit de situația de serviciu și au prejudiciat bugetul instituției de învățământ, cu circa 44.000 de lei. Din probele deja acumulate sunt suspiciuni că faptele date au fost comise inclusiv de către rectorul universităţii Gheorghe Popa, dar şi de prorectorul Balanici Alexandru. În prezent se desfăşoară acţiuni de urmărire penală necesare pentru elucidarea circumstanţelor”, a afirmat ofiţerul de urmărire penală IP Bălţi, Alexandru Bejenari.

În cadrul percheziției, oamenii legii au ridicat un set de documente originale din mai multe birouri ale universității.

Realitatea.md au publicat ordonanța cu privire la începerea urmării penale:

Poziția administrației universității

La scurt timp, conducerea universității din Bălți a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a făcut mai multe declarații cu referire la perchezițiile care au avut loc în instituția de învățământ.

Potrivit acestora, prin intermediul acestor percheziții, ministrul de Interne Oleg Balan se răzbună pe rectorul universității, care s-ar fi opus dorinței lui Oleg Balan de a fi prezent în Consiliul Universităţii „Alecu Russo” Bălţi.

Poziția altor angajați ai universității

La rândul său, pro-rectorul instituţiei, Balanici Alexandru, a negat faptul că în birourile lor s-ar fi efectuat percheziții aşa cum au relatat unele instituţii de presă. „Poliţia a cerut nişte documente, atât”. Totodată el a declarat că liberal-democraţii din Bălţi i-ar fi spus franc că toate acțiunile asupra lor sunt întreprinse cu scopul ca PLDM să schimbe conducerea acestei instituţii, care a refuzat să se implice în campania electorală pentru acest partid, scrie deschide.md.

Un cadru didactic, reprezentant al PLDM, a intervenit cu o luare de cuvânt, negând acuzaţiile care au fost lansate în adresa formaţiunii sale. Potrivit lui, propunerea ca Balan să fie desemnat membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituţională, profesorul a spus că prevederile Codului Educaţiei nu prevăd restricţii în acest sens, iar pretenţiile rectoratului sunt neîntemeiate. 

Surse din cadrul Guvernului au relatat că cel mai probabil, rectorul Universităţii din Bălţi se va întâlni cu noul ministru al Educaţiei Corina Fusu pentru a-i explica situaţia, scrie moldova.org.

Ce riscă persoanele bănuite

Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea infracțiunilor încriminate mai sus se pedepsesc cu o amendă în mărime de la 10.000 la 20.000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.