Socialiștii cheamă în judecată ANRE pentru majorarea tarifelor la energie electrică și gaze

Socialiștii cheamă în judecată ANRE pentru majorarea tarifelor la energie electrică și gaze
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Deputații socialiști Ion Ceban și Vasile Bolea au depus astăzi, la Judecătoria Râșcani, o cerere de chemare în judecată împotriva ANRE pentru majorarea tafirelor la energie electrică și gaze naturale. Socialiștii i-au îndemnat și pe cetățeni să facă același lucru. 

„Am venit să-i dăm în judecată pe cei de la ANRE care au decis să bage mâna în buzunarul cetățenilor noștri și să majoreze tarifele. Noi cerem anularea creșterii prețurilor, pentru că oamenii și așa au puțini bani. Noi considerăm că acestea sunt acțiuni de genocid și vor face tot posibilul ca să le oprim”, a declarat Ceban în fața Judecătoriei Râșcani.

Socialiștii au protestat de câteva ori la sediul ANRE după ce prețurile la energie electrică au fost majorate du 37%, iar cele la gaze naturale - cu 15%. Decizia a intrat în vigoare pe 31 iulie curent, iar pentru luna august moldovenii vor achita facturile conform noilor tarife. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă contestația depusă de Tauber împotriva deciziei CEC

Curtea de Apel Chișinău a declarat inadmisibilă contestația depusă de Tauber împotriva deciziei CEC

Votat: Amenzi usturătoate pentru transportarea organizată a alegătorilor și închisoare pentru utilizarea resurselor administrative

Votat: Amenzi usturătoate pentru transportarea organizată a alegătorilor și închisoare pentru utilizarea resurselor administrative

Viața din afara bulei: Lumina transparenței, stinsă la Strășeni (VIDEO)

Viața din afara bulei: Lumina transparenței, stinsă la Strășeni (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 3
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 4
    Gazprom a preluat controlul reţelei sociale VKontakte, „Facebook-ul rusesc”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.