Leul se depreciază cu 24 de bani față de euro

Leul se depreciază cu 24 de bani față de euro

Euro trece din nou pragul de 21 lei, apreciindu-se cu 24 de bani, potrivit cursului oficial stabilit de Banca Națională pentru 21 august. Dolarul în schimb se depreciază cu 2 bani.

Banca Națională a stabilit pentru 21 august un curs oficial de 21.23 lei sau cu 24 de bani mai mult față de ziua precedentă. Dolarul în schimb pierde doi bani, față de leu și atinge valoarea de 19.00 lei.

Anterior Banca Națională a constatat un excedent al ofertei de valută străină, care nu a dus la aprecierea valutei naționale. „În luna iunie 2015, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenţilor economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 120.1 %. Astfel, deși au existat premise de apreciere moneda națională s-a depreciat, inclusiv pe fondul incertitudinii politice induse de demisia Guvernului”, este menționat în raportul BNM.

Publicitate

Ulterior, chiar dacă a fost numit un nou Prim-ministru nu s-a produs o apreciere semnificativă a valutei naționale, față de dolar și euro.

Majoritatea experților prognozează o depreciere semnificativă a valutei naționale în toamna acestui an.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal