
Valeriu Munteanu: „Am rămas stupefiat că se plătesc 70.000 de lei ca eu să beneficiez de vila de la Holercani”
Proaspăt-numit ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, a acordat un interviu pentru tribuna.md în care explică de ce a renunțat la vila de protocol de la Holercani și cum a găsit Ministerul Mediului venind la șefia lui.
・
Întrebat de ce a refuzat casa de protocol de la malul Nistrului, Munteanu a spus că nu are nevoie de una. Comparat cu colegul său din Executiv care a renunțat la mașina de serviciu, Iurie Chirinciuc, Valeriu Munteanu a spus că mașina este pentru el o necesitate.
„În momentul în care eu sunt ministru, consider că maşina de serviciu nu este un lux, ci o necesitate, pentru că nu am bani ca să-mi întreţin o maşină proprie de serviciu cu care aş merge de dimineaţa pînă seara şi, respectiv, un şofer. Eu am făcut deosebire dintre necesitatea pe care o am, maşina de serviciu şi luxul pe care ţi-l oferă o vilă de protocol. Am rămas stupefiat când, în primele zile de serviciu, au venit de la contabilitate şi mi-au adus să contrasemnez un contract de 70 mii de lei ca eu să beneficiez de această vilă. Logica este ca aceste vile, care se află la administrarea statului, să fie scoase la privatizare. Există în Moldova 20-30 de oameni (pentru că atîtea vile sînt la Holercani), care ar putea da un milion sau două milioane de lei pe o vilă, să o cumpere, să o folosească în interesul familiei sale”, a declarat Munteanu pentru sursa citată.
Noul ministru a spus că „a găsit vraiște la Minister, dosare ratate, bani furaţi”. „Din păcate, nimeni nu stă la puşcărie, nici un funcţionar, nici un fost ministru. Pe undeva acest lucru s-a înglodat, a intervenit factorul politic pe unii să-i protejeze, pe alţii să-i acopere. Trebuie să permitem că instituţiile să funcţioneze. Cetăţeanul a sesizat demult aceste lucruri. Deja limita de răbdare este demult epuizată şi, în momentul cînd nu vom face acest lucru, cu siguranţă el va întrerupe relaţia pe care o are cu noi. Noi în acest Guvern avem un deficit mare de încredere. Trebuie să demonstrăm că nu s-a epuizat rezervele în ceea ce ţine de credinţa în viitorul european al Republicii Moldova”, a mai spus Munteanu.