
VIDEO. AviaInvest respinge acuzațiile: „Noi ne mândrim că sponsorizăm Milsami Orhei”
Compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău este de părerea că își îndeplinesc conform contractului obligațiile iar acest lucru a fost depistat chiar de către o comisie a statului, condusă de ministerul Justiției. Totodată acesta declară că nu vede nimic rău în faptul că veniturile au mers în direcția formației Milsami Orhei, declarându-se mândru că această echipă este sponsorizată de compania concesionară. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui brieffing de presă de către directorul companiei Avia Invest, Petru Jardan.
・
Potrivit administratorilor companiei,investițiile au fost făcute cu banii proveniți de la investitori, dar pe motiv că Avia Invest este o companie tânără și nu avea venituri proprii. Ulterior, compania a început să aibă propriile venituri și au fost investiți și mai mulți.
„Am fost deschiși spre colaborare cu organele de control deși acest lucru ne-a luat timp. După încheierea tuturor verificărilor din ce cunoaștem noi au fost făcute concluzii că nu au fost depistate careva încălcări, nemijlocit de comisia din cadrul ministerului Justiției. S-a stabilit că AviaInvest își respectă angajamentele contractuale. Au fost constatat că întreprinderea Aeroportul Internațional Chișinău se dezvoltă dinamic, iar compania Avia Invest gestionează eficient lărgind în continuu spectrul de servicii acordate și modernizând aeroportul”, a declarat directorul companiei, Petru Jardan.
Mai mult decât atât, Jardan a declarat că se mândrește cu faptul că AviaInvest a reușit să sponsorizeze formația Milsami Orhei, declarându-se mulțumit de rezultatele echipei: Câștigarea titlului de campioană și participarea în cupele europene.
„Contractul de concesiune nu o limitează în îndreptarea resurselor în diferite scopuri. Banii care puteau de acționari să fie scoși nu știu unde au fost direcționați la proiect social.”
Anterior Centrul Național Anticorupție recomanda Guvernului să anuleze contractual de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. În raportul întocmit de responabilii CNA se arăta că în perioada 2013 - 2015 compania investitoare nu a făcut investiții proprii în dezvoltarea Aeroportului ci doar a folosit banii proveniți din activitățile acestuia.
Revizorii de la CNA au mai constatat că pe parcursul ultimilor doi ani Avia Invest a donat clubului de fotbal Milsami Orhei peste 9 mln de lei din banii obținuți din activitățile aeroportuare.