SUA au transmis „semnale”. Ce se întâmplă cu relaţia ruso-americană

SUA au transmis „semnale”. Ce se întâmplă cu relaţia ruso-americană

Statele Unite au transmis "semnale" în sensul intenţiei de a începe să remedieze relaţiile cu Rusia, afectate de criza din Ucraina, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Mediafax.   

Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus o serie de sancţiuni Rusiei, pe fondul crizei din estul Ucrainei. Moscova a luat măsuri simetrice. Cu toate acestea, Rusia şi Statele Unite au continuat cooperarea în anumite domenii, inclusiv pentru semnarea acordului nuclear internaţional cu Iranul. Serghei Lavrov a subliniat că Administraţia de la Moscova este deschisă dialogului cu Washingtonul, subliniind însă că Rusia "nu va cerşi" relaţii mai bune. „Dar, dacă primim o propunere de redeschidere, chiar şi în mod gradual, a canalelor de comunicare, a mecanismelor pentru dialog şi cooperare blocate de partenerii noştri americani, sunt convins că vom relansa aceste canale", a spus Lavrov. „Deja primim astfel de semnale din partea americanilor, chiar dacă până acum nu într-un mod foarte clar", a subliniat Lavrov.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal