
VIDEO. Mâine ar putea fi numit al treilea viceministru la Educație
Guvernul ar putea aproba mâine al treilea viceministru la Educație. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul pe domeniu, Corina Fusu. Aceasta a refuzat însă să spună despre cine este vorba. Referindu-se la consilierii pe care și i-a adus la Minister, Fusu a declarat că aceștia nu dețin funcții publice și deci nu trebuiesc aleși prin concurs.
・
„Orice ministru își are cabinetul său. Eu am trei asistenți și doi consilieri. Sunt oamenii mei de încredere. Nu sunt funcționari publici și ei nu se angajează prin concurs. Tot la propunerea ministrului se angajează viceminiștrii. În prezent avem doi viceminiștri. Cea de a treia persoană sper să fie aprobată de către Guvern mâine. Aceste persoane sunt acceptate de către ministru care își asumă întreaga responsabilitate pentru procesul de bună guvernare”, a declarat Corina Fusu.
Referindu-se la afirmațiile fostului ministru al Educației, Maia Sandu, potrivit căreia unii angajați ai Ministerului ar primi indicații politice, Corina Fusu a subliniat că formațiunea din care face parte nu are o astfel de practică.
„Mihai Ghimpu nu dă niciodată indicații prin telefon”. Corina Fusu.
Autor:
„Președintele Partidului Liberal s-a aflat în vacanță. Mihai Ghimpu niciodată nu dă indicații prin telefon și nicio în altă formă unor angajați ai Ministerului Educației. Nici mie nu mi-a dat idicații până acum. Sper și în continuare să fie discuții nu indicații. PL nu are practica de a da indicații politice. Rog persoanele care au primit astfel de indicații să vină cu o declarație scrisă și atuci o să le consider probe, altfel le voi califica doar ca zvonuri”, a mai adăugat ministrul Educației.
La 17 august curent Liliana Nicolăiescu Onofrei a demisionat din funcția de viceministru al Educației. Aceasta a declarat că situația actuală creată la Minister este una mai mult decât tristă, iar angajații nu sunt ascultați și nici consultați pe problemele în care sunt experți.