Microsoft Office 2016 ar putea fi lansat în luna septembrie

Microsoft Office 2016 ar putea fi lansat în luna septembrie
Foto: theverge.com

Compania Microsoft testează o variantă aproape finală a lui Office 2016, ceea ce ar sugera că lansarea care pare să fie stabilită pentru data de 22 septembrie nu ar fi tocmai ieşită din comun, scrie go4it.ro

Noua versiune are îmbunătăţite câteva aspecte ale aplicaţiilor incluse precum Outlook, Word şi Excel. Outlook primeşte o funcţie de căutare mai eficientă, iar Word şi Excel vor putea insera imagini mai uşor în documente. Cea mai importantă adiţie este posibilitatea de a realiza documente la care să contribuie mulţi autori în timp real, asemeni aplicaţiilor Office pentru web.

Compania planifică să lanseze în septembrie doar două versiuni ale suitei software Office, cu licenţe Home şi Professional. Chiar dacă toate aplicaţiile vor primi noile interfeţe colorate, cei care preferă aspectul mai simplu de până acum vor putea opta pentru o temă mai întunecată.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Șoferii de camion antivacciniști din Canada vor să blocheze Ottawa. Elon Musk îi încurajează pe Twitter

Șoferii de camion antivacciniști din Canada vor să blocheze Ottawa. Elon Musk îi încurajează pe Twitter

Regimul de export al deșeurilor din UE în R. Moldova: Precizările Ministerului Mediului

Regimul de export al deșeurilor din UE în R. Moldova: Precizările Ministerului Mediului

Ministerul Sănătății anunță 5.615 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 21 de persoane au pierdut lupta cu boala

Ministerul Sănătății anunță 5.615 de cazuri noi de infectări cu COVID-19. Alte 21 de persoane au pierdut lupta cu boala

Advertoriale
Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Maib reinventează aplicația mobilă și Internet Bankingul pentru Business Banking

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Radiografia succesului (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Un m3 de gaze va costa 15,18 lei cu TVA. ANRE a aprobat noul tarif care se va aplica din 1 ianuarie curent. Reacția directorului MoldovaGaz (DOC)
  • 2
    Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta
  • 3
    Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina. Propunerile Statelor Unite, mai bune decât cele venite de la NATO
  • 4
    Benzina a sărit pragul de 23 de lei. Șoferii, puși în situația între a goli buzunarele sau bacul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.