
Ștanski: Interzicerea maşinilor înregistrate în Transnistria a căzut ca un duș rece
Noutatea despre interzicerea intrării pe teritoriul Republicii Moldova a maşinilor cu plăcuţe de înmatriculare din regiunea separatistă transnistreană a căzut ca un duș rece. Reacția vine de la pretinsul ministru transnistrean de externe, Nina Ștanski, pe contul său de Facebook.
・
„Doar imaginați-vă, este vorba despre o decizie care a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova în anul 2009. Și după atâția ani, pe 24 august, potrivit mass-media moldovenești, cu alte cuvinte, la două zile după întâlnirea mea cu Victor Osipov, această decizie se scoate inopinat din „cufărul vechi” și este pusă în aplicare. Nu este clară logica acțiunilor partenerilor noștri din Republica Moldova. Prin introducerea oricărei noi sancțiuni împotriva Transnistriei, partea moldovenească lovește nu doar în transnistreni, dar și face praf din imaginea „unui negociator constructiv și cointeresat” în ochii partenerilor internaționali. Seamănă cu un autogol. La urma urmei, libertatea de circulație este una dintre prioritățile procesului de negociere, indicată printre primele în ordinea de zi a negocierilor semnată în 2012 și recunoscută de către toți membrii formatului 5 + 2”, consideră Nina Ștanski.
Potrivit acesteia, pentru a asigura libera circulație, părțile au negociat insistent pentru a ajunge în cele din urmă la rezolvarea problemei asigurărilor auto, ca mașinile să poată circula pe ambele maluri ale Nistrului, indiferent de locul unde au fost înregistrate.Presa din Moldova a scris anterior că Poliţia de Frontieră a făcut un anunț în care spune că începând de luni, 31 august, maşinilor cu numere de înmatriculare transnistrene nu vor mai putea părăsi țara, dar nici nu vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova. Măsura vizează toate mașinile înregistrate în republicile nerecunoscute.
Poliţia de frontieră face trimitere la Convenţia internaţională cu privire la circulaţia rutieră din 1968 şi la Regulamentul Circulaţiei Rutiere din 2009.