Templu antic, demolat de către teroriștii de la Statul Islamic

Templu antic, demolat de către teroriștii de la Statul Islamic

Imagini din satelit confirmă distrugerea templului Baal Shamin din orașul istoric Palmira, din estul Siriei, un act revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic și care a suscitat puternice reacții de condamnare din partea comunității internaționale, a anunțat vineri ONU, scrie Agerpres.

Institutul Națiunilor Unite pentru formare și cercetare (UNITAR) a comparat imaginile din satelit ale sitului luate la 26 iunie și 27 august și a ajuns la concluzia că templul a fost distrus, numai coloanele din jur părând a fi mai puțin afectate.

Imaginile arată că templul, ridicat în anul 17 și clasat de UNESCO în Patrimoniul Mondial al Umanității, a fost făcut bucăți, a declarat purtătorul de cuvânt al institutului, Einar Bjorgo, citat de AFP.

Gruparea teroristă Statul Islamic a publicat marți fotografii cu distrugerea templului, care a avut loc duminica trecută, imaginile arătând cum jihadiștii plasează în interiorul edificiului, precum și pe coloane, mici recipiente cilindrice, conținând probabil explozibili. Fotografiile arată de asemenea o explozie enormă, apoi un morman de moloz pe ceea ce pare a fi amplasamentul templului.

Distrugerea templului a provocat indignare în rândul comunității internaționale, directoarea UNESCO, Irina Bokova, denunțând 'o crimă de război' și 'o pierdere imensă' pentru umanitate.

Cu o săptămână înainte de distrugerea templului, jihadiștii l-au decapitat pe reputatul arheolog Khaled al-Assaad, în vârstă de 82 de ani, șef al Antichităților din Palmira în perioada 1963-2003.

Gruparea Statul Islamic, care controlează vaste regiuni din Siria și Irak, a ocupat orașul Palmira în luna mai, executând mai mulți civili în timpul ofensivei sale. Capturarea orașului Palmira 'este o rușine pentru comunitatea internațională, care a rămas cu brațele încrucișate în fața infiltrării Statului Islamic în cel mai celebru oraș istoric din lume', scria la acea vreme cotidianul sirian Al-Watan.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.