BMW-ul ar putea deveni „verde” din punct de vedere energetic

BMW-ul ar putea deveni „verde” din punct de vedere energetic

Cei de la BMW au planuri mari pentru autoturismele lor în viitor, intenționând să comercializeze numai modele electrice peste zece ani, scrie playtech.ro

Când vine vorba de reglementări cu privire la emisiile de carbon, Uniunea Europeană este cu siguranță una dintre cele mai restrictive piețe pentru producătorii de autovehicule. În aceste condiții, după cum notează site-ul Nasdaq, BMW, unul dintre cei mai importanți producători de mașini din lume, vrea să comercializeze numai mașini electrice peste zece ani de zile. Toate mașinile din gama lor ar urma să beneficieze de motoare electrice, alături de unele mai mici, care vor funcționa pe benzină, cu rolul de a mări autonomia bateriilor.

Pe lângă impactul ecologic pozitiv, o asemenea mișcare ar duce și la o reducere a greutății pentru majoritatea modelelor BMW, care ar deveni, în același timp, mult mai aerodinamice. Din câte se pare, peste zece ani de zile, autovehiculele germanilor ar putea fi dotate cu două motoare electrice, câte unul pentru roțile din față și cele din spate.

Publicitate

BMW este considerată de unii liderul în Germania la capitolul mașini electrice, investind, printre altele, mai multe miliarde de euro în Project i. Acesta din urmă este un efort de a produce mașini care funcționează pe baza combustibililor alternativi.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal