Pensiile și indemnizațiile sociale deja pot fi primite la Poșta Moldovei

Pensiile și indemnizațiile sociale deja pot fi primite la Poșta Moldovei
Foto: bani.md

„Poşta Moldovei” a preluat de la Banca de Economii toate conturile persoanelor care nu şi-au ales o altă bancă. Deocamdată însă, întreprinderea nu eliberează carduri bancare, însă beneficiarii de plăți sociale și pensii își pot ridica banii la oficiile poștale de la început de septembrie.

Pentru fluidizarea rândurilor, Poșta Moldovei a pus la punct un sistem electronic. După alegerea serviciului necesar, oamenii primesc câte un tichet cu care se apropie la ghișee.

Deocamdată, „Poşta Moldovei” încă nu a eliberat niciun card bancar. Responsabilii de la întreprindere au anunţat că mai negociază cu băncile comerciale şi au dat asigurări că vor elibera cardurile în curând. În timp ce unii oameni aşteaptă să intre în posesia cardurilor, alţii preferă să vină să-şi ridice banii direct de la poștă.

 

Amintim că anterior CNAS a preîntâmpinat că acei beneficiari de prestații sociale care nu au reușit să schimbe prestatorul de servicii vor trece cu plata la Poșta Moldovei. Ulterior ei pot să-și aleagă un alt prestator de servicii, iar Poșta Moldovei s-a ales fiindcă este cel mai mare prestator de servicii.

La moment au fost încheiate contracte cu șapte instituții bancare care pot achita plățile sociale: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, FinComBank, Eximbank, Energbank și Eurocreditbank.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.