Facultatea de Litere de la USM ar putea să nu mai existe în următorii doi ani

Facultatea de Litere de la USM ar putea să nu mai existe în următorii doi ani
Foto: doinasoltan.files.wordpress.com

Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Moldova ar putea să dispară ca facultate independentă. Din cauza unui număr mic de viitori studenți filologi, facultatea ar putea fi comasată cu cea de Limbi și Literaturi Străine. 

Potrivit agenției Moldpres, decanul facultății, Claudia Cemîrtan, a declarat că acest lucru nu se va întâmpla însă în următorii doi ani. „Până în anul 2017, facultatea nu va fi comasată, însă este prevăzut ca ulterior aceasta să facă parte din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, dacă numărul studenților înmatriculați va fi în scădere”, a spus Cemîrtan.

Anul acesta, la facultatea cu pricina au fost înmatriculați 95 de studenți, dintre care 75 cu frecvență la zi, iar 20 cu frecvență redusă. În prezent aici își fac studiile peste 300 de studenţi. Aceasta este situată în cel mai vechi bloc al universității.

Din anul 1946 şi până în prezent, Facultatea de Litere a fost reorganizată de câteva ori. Iniţial aceasta era parte componentă a Facultăţii de Istorie şi Filologie. După o reorganizare a structurilor universitare, în anul 1962 a fost înfiinţată Facultatea de Filologie, iar în anul 1993 a fost redenumită în Facultatea de Litere.

O soartă similară cu cea a facultății de Litere a avut-o facultatea de Biblioteconomie care a fost comasată cu cea de Jurnalism și Știițe ale Comunicării.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

OMS: Până acum nu a fost înregistrat niciun deces asociat variantei Omicron

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Regia Autosalubritate, acuzată de mai multe nereguli în gestionarea necropolei de animale. Reacția instituției

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.