
VIDEO. Situația devine tot mai tensionantă: Sute de migranți au pornit pe jos din Ungaria spre Germania
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va propune săptămâna viitoare o nouă schemă de redistribuire a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unor cote naționale. Despre aceasta a anunțat vineri prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans, relatează Reuters, citat de Agerpres. Asta în timp ce la frontiera Ungariei situația devină tot mai tensionantă, iar sute de migranți au pornit pe jos din Budapesta spre Austria și Germania.
・
„Încă o dată, le vom propune statelor membre să ne asigurăm că avem un algoritm de distribuire, astfel încât solidaritatea europeană să fie pusă în aplicare, pentru a garanta că oamenii care sosesc în Europa sunt răspândiți în statele membre. Comisia va insista asupra acestui aspect. Sunt încrezător că vom obține astfel rezultate”, a spus Timmermans.
Conform noii scheme, Germania și Franța ar urma să preia cei mai mulți refugiați, 34.077 și respectiv 26.215, în timp ce Ungaria, Italia și Grecia vor fi scutite, întrucât adăpostesc deja un număr mare de imigranți ilegali, ele urmând să furnizeze refugiații celorlalte state dacă un astfel de mecanism al cotelor obligatorii va fi instituit. Scutite ar fi și Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, întrucât tratatele europene le permit aplicarea opțională a deciziilor comunitare ce țin de domeniul Justiție și Afaceri Interne.
Marea Britanie, gata să primească mii de refugiați
Premierul britanic, David Cameron, a declarat că țara sa este gata să facă mai mult pentru depășirea crizei imigranților din Europa și să primească mii de refugiați sirieni suplimentari.
„Vom continua demersul nostru, care constă în a merge să-i căutăm în taberele de refugiați. Aceasta le oferă o cale mai directă și mai sigură spre Marea Bitanie și le permite să evite riscul unei călătorii în necunoscut, care a făcut atâția morți”, a declarat premierul britanic.
Au pornit pe jos spre Germania
Câteva sute de imigranți au plecat din Budapesta, pe jos, spre Austria, deşi până la graniţă sunt mai bine de 200 de kilometri, transmite Reuters.
Între timp, în gara din Bicske, de mai bine de 24 de ore, alţi imigranţi refuză să coboare din tren şi cer autorităţilor maghiare să-i lase să-şi continue drumul spre Germania sau Austria. De ieri după-amiază, ei nu mai acceptă niciun fel de ajutoare din partea localnicilor, scrie digi24.ro.
http://www.digi24.ro/embed/Stiri/Digi24/Extern/EXODUL/Sute+de+imigranti+au+plecat+pe+jos+din+Budapesta+spre+Austria?video=0&width=600&height=400
În această dimineață în jur de 300 de migranți au evadat din cetrul de primire de la Roszke.