Valeriu Streleț, la un an de la implementarea Acordului de Asociere: Există restanţe care nu pot fi argumentate atât de simplu

Valeriu Streleț, la un an de la implementarea Acordului de Asociere: Există restanţe care nu pot fi argumentate atât de simplu
Foto:gov.md

Premierul Valeriu Streleț și Viceprim-ministrul, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, au susținut o conferință de presă comună, în care au vorbit despre restanțele, realizările și prioritățile Guvernului ce ţin de punerea în practică a Acordului de Asociere.

Valeriu Streleț a menţionat că la învestirea în funcţie a identificat un număr de acţiuni planificate pentru a fi implementate în 2014 şi 2015, care nu au fost îndeplinite. „Unele restanţe îşi găsesc lesne explicaţia prin lipsa unui Guvern şi Parlament funcţional. Astfel, în domeniul reformei administraţiei publice, energeticii, mediului sau standardizării am avut un set de acte normative şi legislative, care nu au putut fi adoptate. Dar există și restanţe care nu pot fi argumentate sau justificate atât de simplu. Mă refer aici la cele trei sectoare semnalate drept problematice şi de partenerii noştri europeni: combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi stabilitatea financiar-bancară”, a adăugat Prim-ministrul.

În context, Valeriu Streleț a subliniat că Guvernul a revizuit Planul Național de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere RM-UE, astfel încât Republica Moldova să-și continue parcursul european, conform prevederilor. Printre prioritățile Guvernului transpuse în Planul de acțiuni revizuit pentru anii 2015-2016, Premierul a menționat adoptarea şi implementarea Legii cu privire la Procuratură; adoptarea Strategiei pentru Reforma Poliţiei 2016-2020; asigurarea independenței și consolidarea capacităților Centrului Naţional Anticorupţie; finalizarea procesului de implementare a pachetului III energetic. „În pofida tuturor acestor provocări şi deficienţe, astăzi, după un an de eforturi consolidate sunt bucuros să constat că avem şi realizări frumoase”, a adăugat Prim-ministrul.

Șeful Cabinetului de miniștri a enumerat progresele înregistrate de țara noastră în realizarea agendei europene. Printre acestea se numără: crearea şi consolidarea mecanismului naţional de coordonare, raportare şi monitorizare a implementării Acordului de Asociere, în special regimul de comerț preferențial - Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA); creșterea comerțului cu UE, gestionarea eficientă a regimului de liberă circulaţie; facilitarea comerțului după cele mai bune practici europene; transpunerea, în proporție de peste 15%, a legislației europene în legislația națională; armonizarea legislației în sectorul energetic etc.

Acordul de Asociere RM-UE a fost semnat la 27 iunie 2014. Începând cu 1 septembrie 2014, documentul este aplicat cu titlul provizoriu, până la ratificarea acestuia de către toate Statele Membre UE. În prezent, 26 din cele 28 de State Membre au ratificat Acordul, Italia şi Grecia urmând să finalizeze procedurile interne până la sfârșitul acestui an.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Alertele cu bombă revin. Mai multe locații din capitală, inclusiv podul de pe str. Ismail, vizate

Alertele cu bombă revin. Mai multe locații din capitală, inclusiv podul de pe str. Ismail, vizate

Departamentul Justiției al SUA nu susține publicarea motivelor percheziției de la vila fostului președinte Donald Trump

Departamentul Justiției al SUA nu susține publicarea motivelor percheziției de la vila fostului președinte Donald Trump

Numărul cetățenilor moldoveni în Rusia a scăzut în ultimii doi ani de 3,5 ori

Numărul cetățenilor moldoveni în Rusia a scăzut în ultimii doi ani de 3,5 ori

Advertoriale
Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 2
    Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism
  • 3
    Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă
  • 4
    PORȚIA de istorie: De ce în URSS Moldova era considerată „grădină înfloritoare”, cum era văzută problema secetei acum 80 de ani și ce soluții erau propuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.