Primarul de București, Sorin Oprescu, reținut în timp ce lua 25.000 de euro mită

Primarul de București, Sorin Oprescu, reținut în timp ce lua 25.000 de euro mită


Procurorii DNA l-au reținut pe primarul de București, Sorin Oprescu, noaptea trecută, în timp ce lua mită 25.000 de euro, conform Realitatea TV.  Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă. 
Mai jos vedeți integral comunicatul DNA.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, ora 00.33, până la data de 07.09.2015, ora 00.33, a inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.


În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.
Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.
Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.
La data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Inculpatului Oprescu Sorin Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 06 septembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic

Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic

Svetlana Balmuș a câștigat concursul organizat de Președinție pentru selectarea membrului CSP din rândul societății civile

Svetlana Balmuș a câștigat concursul organizat de Președinție pentru selectarea membrului CSP din rândul societății civile

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

Advertoriale
A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani.  Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani. Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Vino să asculți în premieră piesele noi de pe albumul ACASĂ la concertul Irinei Rimes de la Teatrul Verde

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

Celebrăm Viața - un eveniment istoric în Programul „În Brațele Mamei” (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 2
    Câți deputați au prezentat certificate de imunizare anti-COVID? Voronin: „Cei nevaccinați să fie fugăriți” (FOCUS)
  • 3
    Omul legii: A renunțat la epoleți pentru a-și construi o casă, apoi a renunțat la străinătate pentru a reveni la epoleți
  • 4
    Noi detalii despre perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliul ex-deputatului PDM Vladimir Andronachi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.