„O să blocăm instituțiile guvernamentale”. Dodon cere dizolvarea Parlamentului până pe 22 septembrie

„O să blocăm instituțiile guvernamentale”. Dodon cere dizolvarea Parlamentului până pe 22 septembrie

Socialistul Igor Dodon vede situația din Moldova drept „pre-revoluționară”. Mai mult decât atât, acesta consideră că aceasta este cauzată de semnarea Acordului de Asociere cu UE în urmă cu un an. Totodată liderul PSRM cere ca până pe 22 septembrie să fie convocată o ședință extraordinară a Parlamentului în care să fie decisă autodizolvarea și provocarea Alegerilor Anticipate. 

„În Moldova este o situație pre-revoluționară, unde cei din conducere nu pot guverna iar poporul nu poate suporta această guvernare. Este o guvernare euro-unionistă. Situația s-a creat la un an de la semnarea Acordului de Asociere la UE. Atunci se zicea că situația se va schimba spre bine. De atunci țara a devenit mai coruptă, a fost jefuit sistemul bancar”, a declarat Igor Dodon.

Cerințele PSRM

Publicitate

Dodon a cerut în cadrul conferinței convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului până pe 22 septembrie. În cadrul ședinței aceștia doresc să se voteze scoaterea imunității deputaților, demisia guvernatorului BNM, Procurorului General, șefului CEC, șefului CNA și ANRE.

Totodată mai doresc modificarea Constituției care să permită alegerea directă a președintelui de către popor.

Data de 22 septembrie este ultima dată când mai poate fi dizolvat Parlamentul, în contextul ultimelor 6 luni ale mandatului Președintelui Țării.

Dacă nu...

Socialiștii amenință că dacă nu le vor fi îndepinite cerințele vor declanșa mobilizare generală pentru proteste de amploare.

„O să arătăm ce vor fi proteste masive”, a declarat liderul PSRM, care a declarat că ar urma să fie blocate instituțiile guvernamentale pentru provocarea alegerilor anticipate.

Relația cu Platforma DA

Dodon a declarat că susține orice formă de protest împotriva guvernării dar nu este de acord cu ideile platformei de a adera la NATO, UE și unire cu România.

„Vreau să cred că ei întradevăr vor merge până la capăt cu obiectivul alegerilor anticipate. Dacă nu fac jocul cuiva din occident și nu vor doar să schimbe oligarhii să vină în loc ei vor susține asta. Însă aud multe voci că ei au frică de alegeri anticipate că înțeleg că stânga va câștiga alegerile”, a declarat Dodon.

Amintim că pe 6 septembrie Platforma Demnitate și Adevăr a organizat în Piața Marii Adunări Naționale un miting de protest împotriva actualei guvernări. La manifestație au participat un numă impunător de oameni. Ulterior peste 100 de corturi au fost instalate în piață pentru un protest permanent.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal